A doua zi după ce a fost ales președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu a fost audiat de DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală în legătură cu transferurile făcute de la FC Național la Poli Timișoara. În dosar mai apar numele timișoreanului Florin Ciobanu și al lui Constantin Iacov, un foarte bun prieten al premierului Victor Ponta.
Transferurile vizate de procurori au avut loc în anul 2006, pe relația FC Național – Poli Timișoara. La acea vreme, Iorgulescu era președintele clubului din București. Ancheta a fost demarată în urma sesizărilor făcute de Direcția de Finanțe Timiș. În iunie 2006, ANAF anunța că a făcut plângere penală împotriva lui Iorgulescu, Constantin Iacov, președinte pe atunci al Consiliului de Administrație al FC Național, și Florin Ciobanu, președinte al Asociației FC Național 2000. De menționat că, în timpul guvernării PSD, Ciobanu a fost director al Oficiului de Cadastru Timiș, apoi propulsat șef la nivel national al Cadastrului.
O parte din banii pe care Ciobanu i-a făcut datorită celor două funcții și amplasamentelor imobiliare a fost investită la FC Național. Acolo unde a fost partener cu Iacov, unul dintre cei mai buni prieteni ai actualului premier Victor Ponta. De altfel, Ciobanu și Iacov au fost membri PSD cu funcții importante în cadrul Tineretului Social Democrat, al cărui președinte a fost Ponta. Și actualul premier a fost membru în CA la FC Național. Jucătorii ale căror transferuri sunt vizate de procurori au fost următorii: Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Cânu, Adrian Olah și Jon McKain.
„Cei trei sunt acuzați de săvârșirea mai multor fapte, respectiv: omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; reținerea și nevărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă; nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de asigurări sociale, reținută de la asigurat; nevirarea la bugetul asigurărilor pentru șomaj a contribuției la fondul de șomaj”, anunța ANAF printr-un comunicat de presă.
Mai pe scurt și pe înțelesul tuturor, cei trei au vândut jucătorii lui FC Național către echipa lui Marian Iancu, iar banii primiți nu i-au virat la club, ci în propriile buzunare. În dosar a fost dispusă efectuarea unei expertize financiar-contabile, aceasta fiind finalizată recent. Iorgulescu a fost chemat la DIICOT tocmai pentru a-i fi prezentat rezultatul expertizei și capetele de acuzare. (sursa foto: www.romanialibera.ro)
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…
Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…
La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…
Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…
Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…
Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…