Categories: Administratie

Parcare de 700.000 de lei intre blocuri, pe bani TimPark

În Timișoara au apărut primele locuri de parcare făcute exclusiv din banii obținuți din TimPark. Acestea au costat 700.000 de lei și se află pe strada Platanilor, între blocuri. Primarul Nicolae Robu e foarte mândru de realizare și spune că astfel a fost „asanată” și zona. Unii locuitori nu sunt însă la fel de fericiți.

Între blocurile de pe strada Platanilor, din zona Iosefin, au existat dintotdeauna așa-numitele zone verzi. Acestea au dispărut în ultimele luni, după ce primăria a decis să facă aici locuri de parcare. Lucrarea, executată de ADP și SDM, a început în primăvară și a stagnat o vreme. Pe 1 noiembrie însă, primarul Nicolae Robu a inaugurat-o oficial, la câteva zile după ce a fost interpelat, în Piața Iosefin, de o pensionară, exact pe această temă.

„Suntem într-una din zonele cu cea mai mare densitate de blocuri din Timișoara. Remarcăm că blocurile sunt foarte apropiate unele de altele. Aici erau bălării, era o mizerie de nedescris. S-au făcut amenajări între toate blocurile și, de asemenea, în lungul carosabilului, s-au făcut locuri de parcare. În total s-au creat 92 de locuri de parcare, cea mai mare parte în spațiul dintre blocuri. Zona a fost asanată, urmează să se mai planteze și niște copaci, acolo unde s-au putut lăsa niște alveole pentru așa ceva și sperăm ca locatarii să aibă grijă să nu mai ajungem ca aici să fie vreodată mizeria care a fost”, a spus Robu.

Lucrarea a costat aproape 700.000 de lei, fiind prima acoperită integral din banii încasați prin sistemul TimPark. Oamenii din zonă au păreri împărțite. Unii, posesori de mașini, spun că ideea e foarte bună și acum găsesc mai ușor loc de parcare. Alții sunt supărați că li s-a tăiat „zona verde”. „Avem lalelele și zambile sub fereastră, că stau la parter. Acum, am gaze de eșapament de la mașinile astea”, i-a spus o locatară primarului. Acesta a încercat, fără succes, să-i explice femeii că acolo era numai multă mizerie. Alți oameni susțin că, de când s-a făcut lucrarea, apa de la fântâna publică de pe stradă nu mai poate fi băută, pentru că miroase rău și e plină de impurități. Cu toții au reclamat însă lipsa unui trotuar ca lumea. Reabilitarea acestuia nu a fost inclusă în lucrare.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…

51 de minute ago

Circulație întreruptă pe E70 între Lugoj și Găvojdia din cauza unui accident cu autotrenuri

Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…

O oră ago

Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…

3 ore ago

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

3 ore ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

3 ore ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

3 ore ago