Primarul Nicolae Robu a anunțat că, anul viitor, timișorenii vor plăti la fel ca și în 2013 pentru taxele si impozitele locale. În plus, numărul acestora urmează să fie redus. Decizia vine în contextul în care guvernul va elimina pragul până la care administrațiilor locale li se permitea să crească taxele.
Guvernul a decis că primăriile pot majora suplimentar impozitele şi taxele locale pentru persoanele fizice cu mai mult de 20%. Limita la care primarii sunt obligaţi în prezent să se raporteze urmează să fie eliminată pentru persoanele fizice, fiind menţinută doar pentru firme. Primarul Nicolae Robu a anunțat, vineri, că la Timișoara nu se pune problema creșterii acestor taxe. „Liberal consecvent, și anul trecut, când guvernul a lăsat la latitudinea noastră acest lucru, decizia noastră a fost să nu majorăm. Ulterior, când guvernul a revenit, am fost obligați să făcem acea indexare, dar aceasta a fost ca urmare a legislației la nivel național”, a declarat Robu.
„Câtă vreme eu voi fi primar, Primăria Timișoara nu este interesată să facă uz de dreptul de a mări taxele. Cetățenii Timișoara nu vor avea de plătit mai mult”, a mai spus liberalul. Acest a anunțat, de asemenea, că vor fi scoase anumite taxe și impozite pe care actuala administrație le consideră lipsite de relevanță.
Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta…
Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa…
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției…
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total…
Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei…
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…