Categories: Ziaristu' de terasă

TSD egal Tineretul Sex and Drugs? (Fara rock and roll, merg si manelele)

Vă mai amintiți de Lobonea Heroină? Era mare boss la Tineretul Social Democrat Lugoj. Asta în timpul liber! Fiindcă altfel se ocupa cu trafic de droguri, îndeletnicire de unde i-a și venit supranumele de „Heroină”. Se întâmpla în urmă cu un deceniu, în perioada în care PSD tăia și spânzura cum voia mușchii lui de partid-stat. Chiar și procurorii când făceau arestări erau nevoiți să obțină accept de la partid. Altfel, erau destituiți și vânați, așa cum a pățit-o fostul procuror Lele de la Oradea, care a avut tupeul să aresteze beizadeaua unui mahăr PSD. Scandal mare la acea vreme, care a dus și la sinuciderea procurorului Panait, bun amic al fostului procuror Victor Ponta.

În fine, în pofida acestor lucruri, rețeaua de traficanți din care făcea parte Lobonea, dar și un alt lider TSD-ist din Lugoj, Bogdan Balaci, a fost destructurată. Lobonea a primit cadou de la judecători un „cantonament” de cinci ani în spatele gratiilor. Se întâmpla în 2005, așadar după plecarea de la putere a „incoruptibilului” nepot al mătușii Tamara. Faza tare a fost însă la proces, acolo unde Lobonea a afirmat că tot ce a făcut a făcut pentru partid. Exact așa, a acceptat să vândă droguri în interesul PSD! Mai exact, Lobonea a povestit că un membru al rețelei i-a promis că-i dă o casetă video compromițătoare la adresa unui lider politic adversar al PSD. În schimbul casetei, Lobonea urma să se „sacrifice” și să intre în combinația cu droguri. Se pare că n-a mai primit caseta video, ci numai niște „brățări” din oțel.

Buuun! Zece ani mai târziu, din nou într-o eră cu PSD pe mare val, un alt lider TSD din Timișoara, mare întreprinzător, e prins că recruta fete pentru sex virtual pe Internet. Probabil că dacă cineva îl va întreba despre ocupația sa, tănărul PSD-ist, Adrian Ionescu pe numele său, va spune că s-a sacrificat pentru partid. Că nu mai avea bani de unde să-și achite cotizația lunară. Că-n țara asta de rahat condusă de Victor Ponta nu mai merg decât astfel de biznisuri. O afacere, care orice ar spune unii, este undeva la marginea sau în afara legii. Respectiv, nu este fiscalizată, nu există contracte de muncă etc. Și nu sunt bani puțini, atâta timp cât tânărul întreprinzător oferea 5.000 de euro lunar fetelor care acceptau să presteze în fața camerelor web. Asta, apropo și de evaziunea pe care Ponta vrea s-o extirpe… crescând taxele și impozitele pentru fraierii care le plătesc și acum.

Și nu e singurul scandal de această natură. În urmă cu patru ani, izbucnea în TSD un alt tărăboi în care au fost implicați lideri importanți precum Nicu Bănicioiu sau Robert Negoiță. S-a descoperit atunci că unele membre TSD practicau noaptea cea mai veche meserie din istorie. De multe ori, în compania șefilor lor, pe care se pare că-i detensionau pentru apriga luptă politică pe care o purtau încă de pe atunci. Dacă noaptea făceau ce făceau TSD-istele în cauză, evident că ziua le rămânea la dispoziție să practice meseria despre care se spune că… e o curvă.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

7 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

7 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

8 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

8 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

9 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

9 ore ago