Amara povara a unui revolutionar de buna credinta

Teribil de frustrant trebuie să fie pentru un timișorean ce-a trăit activ revoluția din 1989  ca astăzi, la 24 de ani de la acele șocante evenimente, orașul tău să adune mult mai mulți oameni în stradă pentru a omagia un actor american prăpădit într-un accident de circulație. Că orice întâmplare urbană cu iz sportiv sau social atrage, de mulți ani, atenția mai multor timișoreni decât memoria celor căzuți pentru dărâmarea regimului Ceaușescu. Că un partid aflat la putere adună în paranghelii numite congrese mii de flămânzi dispuși să-și vândă și mama pentru o funcție politică sau administrativă. Timp în care, manifestările ce aniversează victoria revoluției strâng laolaltă o mână de persoane dezamăgite și înveninate de felul în care istoria s-a jucat cu destinele multora dintre ei.

Că generațiile ce vin habar nu au cine a fost Ceaușescu și de ce a fost nevoie de o revoluție este un fapt banal, care ține, la urma urmelor, de educație. Însă de multe ori m-am întrebat ce sentimente trăiesc Ioan Niculae, Nicolae Badea, Dan Voiculescu și mulți-mulți alții în aceste zile. Conform lui Marius Oprea, România a fost și este controlată politic și economic de o rețea de 10.000 de foști securiști și oamenii lor de legătură. Ei comemorează căderea lui Ceaușescu și aniversează miile de morți? Sau au intrat în rând cu lumea și sunt recunoscători revoluționarilor pentru faptul că prin jertfa lor din 1989 li s-a deschis o poartă spre și mai mari bogății? Despre Ilie Sârbu se spune, printre altele, că a ordonat închiderea ușilor Catedralei în 17 decembrie, decizie care i-a transformat pe protestatari în ținte vii pentru niște criminali îmbrăcați în haina armatei române. Pentru  ca mai apoi, după liniștirea apelor, nu puțini activiști PCR și securiști de talie din Timișoara să devină persoane publice deosebit de savuroase în anumite cercuri, inclusiv mass-media.

Nu-i așa că e frustrant ca tu să-ți riști viața, chiar să mori pentru un crez, iar altul să culeagă mierea și să se bucure de viața oferită de un sistem politic aproape la fel de nedrept precum cel dărâmat în 1989? E cumplit să vezi cum profitorii politici de după decembrie 1989 au manipulat din greu cetățenii denumiți, oarecum neinspirat, „revoluționari”. Partide care au reîncălzit ciorba unui comunism cu față umană au reușit să distrugă tot ce au dat bun acei timișoreni și români ce ai ieșit în stradă la revoluție. S-a distrus ideea de recompensă prin legi poate drepte, dar aplicate nedrept, ajungându-se până acolo ca beneficiarii rentei oferite de stat să fie considerați niște cerșetori. Cei care meritau să primească, conform legii, terenuri au ajuns să-și blesteme camaradul din invidie, din atâta nedreptate, umiliți de samsarii imobiliari ce au stat la pândă după decidentul politic.

Asta au trebuit să îndure cetățenii de bună credință care au participat la dărâmarea regimului ceaușist și comunist din România. O justiție făcută la mișto în dosarele revoluției, un sistem politic corupt la modul cronic, de nu te mai miri că Lorin Fortuna și-a găsit refugiu în monologurile sale cu mama lui Ștefan cel Mare.