Categories: Economic

ADX Energy: In Timis nu exista gaze de sist!

Prospecțiunile care urmează să înceapă în județul Timiș nu caută gaze de șist, „deoarece conform unui studiu, acestea nu există”. Cel puțin așa susțin australienii de la ADX Energy, care au câștigat licitația organizată de Guvernul României pentru așa-numita concesiune Parța.

Statul român a însărcinat ADX Energy cu găsirea şi extragerea resurselor minerare precum petrol şi gaze naturale, aflate în proprietatea statului. Atât în cererea de achiziţie a concesiunii Parţa, precum şi faţă de A.N.R.M. (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale) ADX Energy a exprimat explicit că nu caută gaze de şist”, se precizează într-un comunicat al australienilor. Cel mai curios lucru este că, în conformitate cu un studiu efectuat în 2013 de americani, invocat de compania australiană, în regiunea Banat nu există gaze de şist!

În județul Timiș, pe o suprafață de 200 kilometri pătrați, firma Prospecțiuni, unde Ovidiu Tender este acționar, va căuta petrol și gaze naturale, în numele ADX Energy. Vor fi sondate localitățile Becicherecu Mic, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Giroc, Giulvăz, Parța, Peciu Nou, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Șag și Uivar. „Prin intermediul măsurătorilor undelor acustice, se examinează rocile la o adâncime de circa 1.000 de metri pentru resurse minerale, adică «se ascultă» pentru a se genera astfel, ca la un ecograf în medicină, o imagine tridimensională a pământului. Această metodă se numeşte «seismică» şi a fost aplicată în Banat cu succes, fără probleme şi fără influenţe negative asupra mediului, de mai bine de o jumătate de secol”, mai spun reprezentanții ADX Energy.

Interesant este, în condițiile în care australienii susțin, cu dovezi americane, că în Banat nu există gaze de șist, Guvernul României a aprobat, săptămâna trecută primele exploatări ale gazelor de șist în trei localități din vestul țării. Printre acestea, și comunele timișene Periam și Biled.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

6 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

11 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago