Categories: Eveniment

Zeci de mii de articole pirotehnice, in locuinta unui tanar din Jimbolia!

Poliţiştii timişeni au descins la domiciliul tânărului suspectat că vindea ilegal petarde şi baterii de artificii din categoriile I, II şi III. Acesta era monitorizat de mai multă vreme de oamenii legii şi s-a ales cu dosar penal pentru comericalizarea articolelor pirotehnice destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni. “Marfa” a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii timişeni le atrag oamenilor în continuare atenţia asupra pericolului la care se expun în urma folosirii materialelor pirotehnice interzise. Sunt permise doar cele din categoria 1 – de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii deschise.

Datele statistice deţinute de Poliţia Română arată că, în anul 2005, când articolele pirotehnice din clasa a II – a se comercializau „la liber” către publicul larg au fost înregistrate în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, peste 350 de răniri şi un deces, cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.

După apariţia restricţionării vânzării către publicul larg, în 2006, a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioada similară, au fost înregistrate, în medie, 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese. Cu toate acestea, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase din Timiş au întocmit anul trecut 42 de dosare penale pentru comercializare ilegală de petarde şi artificii şi au confiscat 3.250 de kg de articole pirotehnice în valoare de aproximativ 45.000 de lei.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Proiectul drumului județean care leagă Timișul, Carașul și Hunedoara merge înainte

Consiliul Județean Timiș a anunțat lansarea proiectului „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) –…

2 ore ago

Staţiunea Buziaş a fost achiziţionată de societatea Eagle Properties din Sibiu, firmă cu doar opt angajaţi

Societatea care a achiziţionat pachetul majoritar de la Tratament Balnear Buziaș S.A este Eagle Properties…

2 ore ago

Comunicat DNA. Percheziţii în 23 de locaţii în cazul anchetei DNA vizându-l pe Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu/Update. 350 de mii de euro găsiţi în casa lui Anton

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, printr-un comunicat de presă că sunt efectuate percheziții domiciliare în…

2 ore ago

La Ianova va crește un mare și frumos CODRU! 1.500 de participanți au plantat 10.00 de copaci

În perioada 28-29 martie, CODRU a organizat o nouă acțiune de împădurire la Ianova, comuna…

4 ore ago

Primăria Timișoara montează în școli mese de ping-pong de o sută de mii de lei, pentru a susține atenția și concentrarea elevilor

Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara investește într-un nou proiect care va…

6 ore ago

Certificatele fiscale se pot obține la Timișoara automat, online

Certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile, se poate realiza…

6 ore ago