Categories: Economic

IM Marriage: nunta perfecta poate fi organizata in trei zile

Organizarea unei nunți poate fi – și, de cele mai multe ori, chiar este – extrem de stresantă pentru mire și mireasă. Lucrurile pot fi însă mult mai simple. La IM Marriage, târgul de nunți de la mall, veți găsi cele mai bune soluții, pentru ca nunta să fie, cu adevărat, cea mai frumoasă zi din viața voastră.

IM Marriage, cel mai îndrăgit târg de profil, organizat de Iulius Mall Timişoara, îi așteaptă și în acest an pe viitorii miri, care vor putea alege dintr-o gamă completă de servicii care să le transforme nunta într-un moment unic. Timp de trei zile, la demisolul, parterul şi etajul Iulius Mall vor fi găzduiţi peste 90 de expozanţi, specializaţi în servicii, produse, idei sau sfaturi pentru pregătirea unei nunţi de vis. Veți putea alege astfel exact lucrurile care vă plac. Rochii de mireasă pentru cele mai pretenţioase gusturi, moderne sau clasice, costume de mire de o eleganţă aparte, propuneri diversificate de verighete, meniuri şi torturi sofisticate, decoraţiuni fastuoase şi aranjamente florale menite să definească petreceri de poveste, invitaţii de nuntă inedite şi specialişti capabili să surprindă momentele importante în imagini spectaculoase – toate vor putea fi găsite, în acest weekend, într-un singur loc: la Festivalul de Nunţi organizat de Iulius Mall. Evenimentul începe vineri, 31 ianuarie, la ora 10, și se va încheia duminică seară, la ora 22.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

26 de minute ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

35 de minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

O oră ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

3 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago