Mica fuziune sau marea fisiune?

Oarecum prin învăluire, revine în discuție o temă mai veche: finanțarea din ban public a clubului de fotbal Poli Timișoara. Purtătorul de mesaj a fost, ca pe vremuri, Sorin Grindeanu, deputat PSD. Omul nu o spune direct, ca în timpul lui Iancu, invocând inutilitatea și lipsa de oportunitate pentru astfel de investiții, dar pune degetul pe rană și amintește de impactul social dezamăgitor în finalul turului de campionat, când Poli era urmărită de doar câteva sute de spectatori prezenți pe „Dan Păltinișanu”. Dacă nu i-aș recunoaște preocuparea anti-Poli încă de când era viceprimar (explicabilă din rațiuni de strategie politică, nu neapărat că omul ar avea ceva cu echipa), aș zice că Sorin Grindeanu are dreptate. Nu poți finanța cu milioane de euro o activitate care nu atrage interesul timișorenilor, plătitori la grămadă pentru această distracție momentan prea puțin gustată de public. Numai că în logica asta am putea închide și CFR Călători ori vreo sală de teatru mai tot timpul goală. Putem închide și Muzeul Banatului, nu să lăsăm Uniunea Europeană să bage atâta bănet pentru reabilitarea unui obiectiv nefrecventat.

Poli a fost întotdeauna o temă electorală. Fie că a fost vorba de acea Poli veritabilă patronată de pedistul Seracin, fie că vorbim de hibridul AEK al pesedistului Gușă, că e Recașul liberalului Robu sau de ASU Politehnica, club oficial neafiliat politic, dar bântuit din plin de spirite revanșarde de aceeași natură. Poate ați face la fel dacă ați fi în locul lui Sorin Grindeanu, să nu fiți microbist și să-l contracandidați pe Nicolae Robu în 2016 la Primăria Timișoara. Din acest motiv nu mă bag prea tare să-l combat pe pesedist. Coincidență ori ba, de la vârful CJT s-a și dat semnalul reducerii bugetării clubului. În compensare, un sponsor oficial va aduce 300.000 euro anual în conturile ACS, dar una peste alta nici nu știu dacă oamenii ăștia din conducerea clubului știu ce să facă cu banii în mod util, să conteze cât taie Titu Bojin, cât suplimentează Robu, ca totul să se vadă în rezultatele din teren.

Parcă din anecdotica cu Ițic și Ștrul, Călin Rosenblum negociază salariile din pasiune, de la o mie-două de euro spre limita zero, tăind orice speranță ca prin politici sportive ori de marketing să aducem și jucători care ne pot ajuta în teren. Ori care să atragă spectatori chiar și la antrenamente, care să vândă tricouri cu numele lor, cum se întâmplă la Ploiești, o altă echipă finanțată semipublic. De unde și indiferența pe care încep să-o am față de cât reușește să adune oficialii pentru bugetul anual al clubului. Banii oricum se duc pe salarii mici pentru etaloanele fotbalistice, completate de prime încasate inclusiv de mulții șefi, e adevărat, mai rar, în ritm cu rezultatele bune. Nu am nicidecum senzația că un milion de euro în plus la bugetul ACS ne-ar aduce ceva în plus, o palidă miză europeană, spectacol pe teren sau fani în tribune. Oricât de mulți ar fi la Poli, banii se vor deconta public, rece și strict contabilicește, fără să se înțeleagă prea multe din tot acel exercițiu bugetar.

Dacă la ACS Poli banii nu ar fi o problemă, la ASU situația devine de criză anul acesta. Când spun asta nu vreau să revin la discuția despre regulamentele federației care nu ar accepta două echipe cu acționari comuni. Se poate filosofa pe această temă și am lungi-o prea mult dacă aș relua teoriile lui Cristi Brâncovan cu capacitatea redusă de decizie a Universității Politehnică în consiliul de administrație al ACS. Plus că la FRF regula e doar pe hârtie, nu pentru a fi aplicată, cum s-a dovedit în atâtea rânduri. Nu, am să mă refer doar la capacitatea celor din jurul ASU de a bugeta o activitate de nivelul ligii a III-a la modul pur, ca din spuma laptelui. Cel puțin la nivel declarativ, capi din galerie avertizează pe diferite canale media că nu ar mai susține acest proiect dacă, din nevoia disperată de fonduri, s-ar accepta și bani din surse mai puțin curate, ba chiar politizate.

În diverse discuții avute pe această temă intervenea întrebarea „De ce nu forțează Robu fuziunea dintre cele două cluburi?”. Firește, alții ar putea replica: „Dar de ce să forțeze?”. De ce? Simplu. Pentru că poate, dar momentan nu vrea. Părerea mea e că primarul Nicolae Robu așteaptă să se întâmple ceva. Nu știu dacă mai speră în aducerea galeriei pe căi mai prietenoase, lăudând în exces consilierii locali ai „Druckeria”, dar în mod cert așteaptă ca actul fuziunii să fie o soluție aproape cerută în mod natural, ca urmare a unei dezbateri aprinse chiar în cadrul ASU, cu arbitrajul inert al UPT. Poate că la un moment dat unii s-ar întreba de ce nu ar fi mai onorabilă o finanțare a primăriei decât una venită din partea unui mafiot cu fața umană, arondat unor potenți politicieni ai zilei? Să închei fatalist. Ca și ACS, ASU poate deveni în 2014 cu adevărat o victimă a politicului. Dar câte lucruri frumoase nu s-au dus dracului în România din cauza politicului?