Categories: Administratie

Pe motiv de Facebook, primarul din Lugoj le-a taiat Internetul angajaților

Angajații Primăriei Lugoj s-au întors în timp de la începutul acestui an. Printr-o decizie dată de primarul PSD Francisc Boldea, ei nu vor mai avea acces la Internet decât două ore pe zi. Șefii de birouri vor fi exceptați însă de la restricție.


Edilul șef din Lugoj a luat decizia tăierii Internetului, pe motiv că angajații și-ar pierde mult timp pe Facebook sau jocuri, arată Redeșteptarea.ro. „În urma sesizărilor din partea populației, care s-au înmulțit în luna decembrie, am decis să restricționăm accesul la Internet al angajaților. Nu este posibil ca cetățeanul să intre într-un birou, iar funcționarul să nu fie concentrat la problema acestuia până nu-și termină jocul sau ce face pe Facebook”, a declarat primarul Francisc Boldea. El a mai precizat că restricția nu-i atinge pe șefii de birouri, care vor avea acces în continuare la… jocuri și Facebook. Primarul a spus că „prohibiția” la Internet este temporară până în momentul în care, la fiecare calculator în parte, va fi restricționat accesul la unele pagini, printre care și Facebook. Evident, decizia n-a avut darul să-i mulțumească pe angajați, care se plâng că nu-și pot face treaba normal fără Internet. Ca atare, unii vin cu stick-uri de „net” de acasă, mai arată Redeșteptarea. În acest moment, la primăria din Lugoj, Internetul poate fi accesat la liber doar între orele 12 și 14.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

4 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago