În Timișoara sunt tot mai puțini studenți, iar rectorul Universităţii a găsit și vinovații. Marilen Pirtea susține că viața în urbea de pe Bega e prea scumpă pentru tinerii studioși și ar vrea ca primăria să ofere subvenții, fără să precizeze însă exact la ce se referă.
Marilen Pirtea, rectorul UVT, a găsit explicația pentru scăderea numărului de studenți. Asta, după ce instituția pe care o conduce a căzut un loc în topul național. „Nu se oferă condiţii sau ajutoare de a trăi în Timişoara. Timişoara a ajuns pe locul cinci, iar Braşovul pe patru în ceea ce priveşte numărul de studenţi. Nu mă miră deloc. În Braşov există o singură universitate, nu patru, iar autorităţile locale şi judeţene o sprijină în tot ceea ce face”, a declarat Pirtea. Rectorul UVT susține că tinerii nu mai sunt atrași de Timișoara, unde locurile de cazare sunt puține, iar viața, prea scumpă. „Ar trebui o suplimentare a locurilor de cazare, să existe o colaborare între universităţi, pentru că unele au prea multe, altele prea puţine. Primăria ar trebui să ofere studenţilor nişte subvenţii ca să le uşureze viaţa în oraş. Aceştia preferă să se înscrie la o facultate în oraşele din apropierea domiciliului lor decât să vină la Timişoara”, a mai spus Pirtea. Acesta nu a precizat despre ce fel de subvenții ar putea fi vorba. Spre deosebire de Politehnică, Universitatea de Vest nu a semnat cu primăria protocolul privind gratuitatea acordată studenților. Marilen Pirtea și-a motivat decizia spunând că nu vrea ca UVT să fie „sursă de finanţare pentru RATT”.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…