Categories: Administratie

Sapte ani scutire de impozit, daca va izolati singuri locuintele

Timișorenii care își reabilitează termic pe banii lor locuințele vor beneficia de o scutire de impozit pe perioadă de șapte ani. În premieră, de această prevedere vor putea profita și cei care locuiesc la case. Important este ca lucrările să fie efectuate din fonduri proprii, fără bani de la primărie.

Vor fi scutiți de plata impozitelor proprietarii de apartamente și case care au executat, pe cheltuială proprie, lucrările de reabilitare termică. Este vorba despre izolarea termică a faţadei – prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, termo-hidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei, cu sisteme termoizolante, închiderea balcoanelor și izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter. Vor conta, de asemenea, repararea instalaţiei de distribuţie, montarea robinetelor cu cap termostatic la radiatoare şi a robinetelor de presiune diferenţială la baza coloanelor de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldură şi/sau centrale termice pe biomasă.

Un alt amănunt important: blocurile trebuie eficientizate energetic în ansamblul lor sau pe tronsoane, nicidecum la nivel de apartamente izolate. Altfel spus, dacă vă izolați doar apartamentul dumneavoastră, iar vecinii de scară nu fac același lucru, nu puteți beneficia de scutirea de impozit. „Noi dorim să încurajăm timișorenii să facă acest lucru. Este foarte important pentru orașul nostru să funcționeze eficient din punct de vedere energetic, să ajungem la facturi mici pentru fiecare familie. Acest lucru nu se poate realiza cu ce avem la ora actuală. Se impune continuarea procesului de eficientizare la Colterm, reabilitarea rețelei de transport a agentului termic și trecerea la contorizarea orizontală”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Scutirea de impozit se acordă cu începere de la 1 ianuarie a anului fiscal următor finalizării lucrărilor. Timișorenii care locuiesc în blocurile reabilitate prin programul primăriei nu vor beneficia de astfel de scutiri. Pentru ei există alte facilități. În 2013, au primit scutiri de impozit pentru astfel de lucrări 571 de timișoreni.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

11 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

13 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

14 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

14 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

14 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

16 ore ago