Categories: Sport

Fuziunea dintre BC Timisoara si BC Timba, pe jumatate rezolvata

Vicepreședintele CJ Timiș, Călin Dobra, nu renunță la ideea de a face o superechipă de baschet la Timișoara. Acest lucru ar fi posibil doar prin fuziunea celor două prim-divizionare de baschet: BC Timișoara și BC Timba. Jumătate de problemă a și fost rezolvată, după discuțiile cu șefii de la BC Timba.

Călin Dobra vrea acum să-i convingă și pe cei de la BC Timișoara să accepte un proiect comun în baschetul local. Timp ar mai fi doar până în vară. „Am avut discuții cu reprezentanţii de la Timba. Și-au manifestat clar intenția de a veni într-o echipă comună, de a promova baschetul la nivel de județul Timiș. Urmează să am discuții și cu cei de la BC Timișoara, iar după aceea, pentru că un astfel de proiect se poate realiza doar din vară când se termină campionatul național, urmează să ne întâlnim toți, să stăm la aceeași masă. Trebuie să trecem peste orice fel de orgolii și ambiții și să încercăm să creăm o echipă competitivă la nivel de județul Timiș. Vrem o echipă de baschet care să se poată bate pentru cupele europene”, ne-a declarat vicepreședintele CJ. La această oră, cele două echipe de baschet ale Timişoarei se zbat în mediocritate, foarte departe de vârful clasamentului.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

6 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

9 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago