Categories: Invatamant

Profesorul Mircea Borza ramane la Biled!

Scandalul de la Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din Biled, izbucnit după ce unul dintre cei mai apreciați dascăli, aflat în prag de pensie, ar fi trebuit să părăsească școala, a avut un deznodământ fericit. Profesorul Mircea Borza va rămâne la catedră, spre ușurarea părinților și copiilor din localitate. Inspectoratul școlar urmează ca, până la vară, să găsească cadrul legal pentru a-l putea detașa pe dascălul care a acceptat să renunțe la postul de la Biled.

Din cauza reducerii numărului de clase şi a lipsei banilor, liceul din Biled va rămâne cu doar două norme complete la matematică. Pentru că trebuie făcută o departajare între cei trei profesori, a fost organizată o evaluare pe bază de dosar. În urma acesteia, cel mai mic punctaj l-a avut Mircea Borza, cu o activitate de 27 de ani la școala din Biled. Campionul evaluării a fost Gabriel Buzatu, care acum trei ni era notat, pe muchie de cuțit, cu „bine”, deși consiliul de administrație stabilise „nesatisfăcător”. În plus, pe numele lui au existat, de-a lungul timpului, mai multe reclamații depuse de părinți nemulțumiți de fatul că dascălul cerea diverse „atenții” pentru a le promova copiii.

De când s-au aflat rezultatele, la școala din Biled apele s-au tulburat rău de tot. Acum o săptămână, membrii CA au decis în unanimitate invalidarea rezultatului evaluării obiective, iar părinții elevilor au protestat. Joi după-amiază, primarul Cristian David a convocat o dezbatere publică pe tema acestui conflict. La căminul cultural, elevii au venit cu pancarte să-și susțină profesorul. Vestea bună a venit din partea edilului, care a anunțat că a reușit să-l convingă pe Gabriel Buzatu să accepte să fie detașat oriunde în județ. Asta se va întâmpla la vară, după ce vor fi inventariate posturile disponibile. Inspectorul școlar general adjunct Aura Danielescu, prezentă la dezbatere, a spus că instituția va găsi cadrul legal pentru o astfel de mutare.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

13 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago