Categories: Ziaristu' de terasă

Robu s-a enervat pe sefii Colterm. Si la ce ne-ajuta?

Primarul Nicolae Robu a răbufnit public împotriva șefilor de la Colterm. A mai avut ieșiri de acest gen și împotriva unor ziariști, a unor consilieri locali (ultima dată ținta a fost PDL-istul Sandu), politicieni sau simpli cetățeni ai Timișoarei. Numai că, spre deosebire de aceștia din urmă, în cazul Colterm este cu totul altceva. Colterm este o societate din subordinea municipalității, sub „papucul” CL Timișoara, controlat, la urma urmei de primarul Nicolae Robu. Prin urmare, orice decize luată la Colterm ar trebui să beneficieze de girul primarului. Asta, dacă-l interesează subiectul. Și ar trebui să-l intereseze fie și numai pentru că în campania electorală a promis o diminuare a prețului gigacaloriei cu 25%. Evident că era o gogoașă electorală, la care un om normal nu punea botul.

Dacă era clar că prețul nu va putea fi micșorat, era de așteptat ca măcar să fie ținut în frâu. Nici asta nu s-a reușit, numai în ultima săptămână tariful fiind majorat de la 325 de lei la 378 pe gigacalorie. Timișorenii nu vor scoate mai mulți bani din buzunar în mod direct. Vor scoate indirect însă, diferența de preț fiind suportată de la buget. Unde se adună și banii celor care nu sunt racordați la Colterm. Care iar nu prea e normal. Însă una peste alta, în sfârșit, Robu a descoperit că sunt probleme mari de management la Colterm. Mai bine mai târziu decât niciodată. Însă aceste probleme nu vor fi rezolvate sub nicio formă prin conferințe de presă în care să-i urechezi pe șefii Colterm.

Altfel, de situația de acolo s-a tot scris de mult timp. De angajări dubioase, de nepotisme, de rude ale directorului aduse pe posturi bănoase fără concurs. De consilieri locali care și-au angajat rude, colegi de partid etc. Un haos generalizat. Evident că în aceste condiții era de așteptat ca performanțele societății să aibă de suferit. Odată cu venirea iernii, acest lucru a ieșit la suprafață.
Robu s-a mai supărat că șefii de la Colterm, în frunte cu directorul general Petrică Pampu, ar fi cam relaxați, că le lipsesc agitația sau stresul. În replică, Pampu a afirmat că este destul de stresat, dar nu arată acest lucru în public. Dacă e așa, un leac pentru stres ar fi demisia directorului. La fel, și Robu, dacă a observat managementul defectuos, în doi timpi și trei mișcări ar putea să-l scoată pe tușă pe Pampu pentru a-și rezolva stresul acasă. Și s-ar rezolva probabil și stresul a mii de timișoreni care plătesc o căldură de care nu au nevoie. Că altfel nu prea ne ajută supărările primarului pe șefii de la Colterm.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

3 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

4 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

4 ore ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

4 ore ago

Centru dedicat persoanelor vârstnice la Moşniţa Nouă. A fost semnat contractul de finanțare

În localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica un centru dedicat persoanelor vârstnice și…

4 ore ago

UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific

Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și…

5 ore ago