Categories: Sport

Suspans si diversiune in privinta candidaturii lui Ioan Muresan la sefia AJF

Aflat în plină campanie pentru câştigarea postului de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Ioan Mureşan lasă să planeze suspansul în privinţa viitoarei sale candidaturi pe care trebuie să o anunţe cel târziu în 7 februarie. Pe holurile AJF se discută chiar despre ipoteza în care fostul arbitru va renunţa să candideze. Aceasta este varianta oamenilor lui Dănuţ Laţa, care împrăştie acest zvon către reprezentanţii echipelor din judeţ.

„Sunt neutru în ceea ce-i priveşte pe Dănuţ Laţa şi Ioan Mureşan, pricipalii aspiranţi la şefia AJF Timiş. Pot însă să vă spun că neparticiparea lui Mureşan la alegeri este doar o diversiune. Cu siguranţă Mureşan va participa la aceste alegeri. Nu degeaba a luat judeţul la picior pentru a se întâlni cu cei care vor alege viitorul preşedinte al AJF. Vom asista, în această lună, după ce Mureşan îşi va anunţa oficial candidatura la şefia AJF, la mai multe acte de trădare ale unor oameni din sistem. Surprize vor fi şi de-o parte şi de cealaltă”, ne-a declarat o sursă din cadrul AJF Timiş.

Ioan Mureşan a avut mai multe întâlniri cu oficiali ai echipelor din judeţ. Mai mult, fostul arbitru a înţeles că factorul politic va fi decisiv la alegeri, aşa că a trecut şi la negocieri pe tărâm politic. Sursele noastre spun că Mureşan a primit asigurări că din cele peste 50 de voturi din zona Lugoj, una foarte importantă pentru alegeri, îi vor fi atribuite lui, în cea mai mare parte. Sânnicolau Mare şi Jimbolia sunt alte două zone care, din câte se pare, vor merge pe mâna lui Mureşan.

Nici Dănuţ Laţa nu stă cu mâinile în sân. Cel care este preşedinte de aproape 25 de ani la AJF s-a „lipit” de Gheorghe Popescu, cel mai probabil viitorul preşedinte al FRF, uitând că în urmă cu opt ani votul său pentru şefia FRF a mers spre… Mircea Sandu, în detrimentul „Baciului”. La fel ca Mureşan, Laţa a discutat cu diverși politicieni, în special primari de comune, pentru a-şi asigura cât mai multe voturi care să-l menţină la şefia AJF Timiş încă patru ani.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

2 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

3 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

3 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

4 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

4 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

4 ore ago