ACS Poli a marcat în amicalele din pauza competițională vreo patru goluri. Că nu a bătut multe echipe n-ar fi o mare problemă pentru staff-ul tehnic, iar pentru publicul nu prea larg, cu atât mai puțin, dacă chestiunea cu ineficiența în atac nu ar fi una cronică, cunoscută încă din vară. Clar, până încep oficialele, Aurel Șunda poate invoca oboseala din pregătire, fizioterapeut nou la echipă, rularea întregului lot, încercarea de formule, îl putem suspecta într-o ultimă și aberantă instanță că pierde intenționat să nu ne descoasă tactica adversarii din campionat, dar e limpede că nu poate simula lipsa de eficiență în atac. Nu îi poate spune junelui Himcinschi să nu dea gol, lui Staicu să dea pe lângă minge, iar lui Szekely să simuleze o lipsa de formă care-ar putea deveni molipsitoare în stagiunea de primăvară. În tot acest timp, puținii fani așteaptă să se întâmple ceva, o banalitate, îndeplinirea unei promisiuni făcute de conducerea clubului: aducerea de jucători cu experiență care să ajute echipa în compartimentul ofensiv.
Nu eu am zis-o. Nici mâncătorii de semințe din tribuna a II-a, ci directorul Călin Rosenblum, omul pus să negocieze pentru Poli aducerea de jucători liberi de contract, pe salarii mici, adevărate loterii cu câștiguri foarte, foarte rare. În vară ni s-a spus că trebuie să ne plasăm în cărțile salvării de la retrogradare până în iarnă, când vom aduce întăriri punctuale, certitudini, mai ales în atac. Ba chiar în urmă cu câteva săptămâni dl Rosenblum ne prevenea, să nu ne lase inima, că în Antalya vor apărea bombele. Apoi cu un glas suav ni s-a spus aceeași poveste, că până în vară trebuie să facem față cu ce avem, că apoi va fi altceva, alte politici vor aduce lapte și miere pe Bega. Dar vraja asta n-a fost numai a directorului sportiv. Ditamai arhitectul clubului, primarul Robu, a spus același lucru, că vin oameni cu experiență în atac, de care clubul se va ajuta să redevină ce-a fost și mai mult decât atât.
Nimeni nu l-a obligat pe Rosenblum să-și bată a proasta gura. Nimeni nu l-a pus pe primar să-și dezamăgească tot mai puținii suporteri de pe „Dan Păltinișanu”, ca și cum ți-ai duce cu preșul alegătorii dispuși să pună botul la promisiunile electorale. Nu era nevoie de așa ceva. Lumea chiar și-a luat gândul de la acea Poli „campioana a transferurilor” din perioada BkP. Mai toți am înțeles că singurul lucru bun care se întâmplă la club este tocmai acea stabilitate financiară, e adevărat, pe bani puțini, publici, care ne poate asigură o viață lungă și mediocră în prima divizie, locurile 11-14, cu noroc. Dacă vreți, un fel de andropauză sportivă, îndulcită de partea plină a paharului, că măcar pensia vine la timp.
Dar prosteala asta cu achizițiile sonore nu e singura bâlbă pentru care conducerea clubului își pierde ireversibil credibilitatea. Comunicarea între club și consumatorul de prestații sportive atinge performanțele muncii la stat. N-au rămas mulți, dar știți cum stau fanii ăștia pe forumuri, în așteptarea unor informații despre Poli? Habar n-aveți, domnilor din conducere! Pentru că dacă v-ar trece măcar o secundă prin cap cât de chinuitoare e iarna fără informații despre echipa de suflet, atunci ați fi pus pe cineva să posteze pe site, pe forum, poze cu antrenamentele, interviuri cu jucători, cu antrenori, secvențe video din meciurile de pregătire, chiar fără pretenția de a fi editate profesional. Un live-text al amicalelor transmis pe Internet e o banalitate în formatele de comunicare actuale. Toate acestea ar fi costat clubul maximum 30-40 euro abonament de date cu tot cu roaming de Turcia. O investiție infimă, care ar fi arătat că celor din conducere le pasă de nucleul dur al suporterilor, atâta cât a mai rămas el după marea schismă. Dar de unde să știe oficialii toate astea?
Închei cu postarea unui forumist. Uite ce zice userul „Anfield” pe forumul suporterilor ACS Poli: „Bag de samă că atmosfera e tot mai încărcată, probabil după câteva etape se va aplica sistemul 4-3-3 în tribune, adica patru spectatori la peluză și câte trei la tribune. Profesionalismul ce emană dinspre club va face ca puținii oameni care s-ar duce la meci să fugă ca dracu’ de tămâie de stadion”. Și nici măcar nu e părerea unui „dușman” de la ASU, ci a unui prieten, domnule primar.
Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot…
În vestul ţării este Cod Roşu de viscol puternic. Vineri dimineața, la ora 10.00, ca…
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2.…
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că,…
Nu doar la nivel naţional George Simion se bucură de susţinerea unor infractori, foşti sau…
În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc…