Categories: Sănătate

Zeci de minute la coada la radiografii, la Judetean

200 de pacienți așteaptă zilnic pe holurile Spitalului Județean din Timișoara pentru radiografii. Din păcate, la Secția de radiologie, din cele patru aparate cu care ar trebui să se facă radiograme funcționează unul singur, care trebuia schimbat de multă vreme. Județeanul nu are nici contract cu CJAST pentru investigații radiologice și de imagistică.

Pacienții sunt nevoiți să aștepte zeci de minute până le vine rândul să fie examinați. „Așteptăm de vreo jumătate de oră, ce să facem? Nu avem alte variante, numai la privat, dar acolo e mai scump. Domnul e aici de mai bine de trei sferturi de oră și mai avem de așteptat”, spune una dintre pacientele care aștepta la rând pentru radiografie. La Județean funcționează un singur aparat din cele patru, iar acesta este depășit deja din punct de vedere tehnic. De circa trei ani, Spitalul Județean nu mai are nici contract cu CJAS pentru partea de radiologie și imagistică. În aceste condiții, toate investigațiile trebuie plătite integral de pacienți. Chiar și așa, aceștia preferă să aștepte zeci de minute pe holuri, decât să meargă la cabinetele private, unde prețurile sunt mult mai mari.

Lipsa aparaturii nu îi afectează doar pe bolnavi. Medicii pun cu greu un diagnostic exact. De multe ori, pentru că nu pot pronunța, trimit pacienții să facă și alte examinări sau îi trimit la privat. Singurul aparat funcțional trebuia înlocuit de câțiva ani, însă spitalul nu are fondurile necesare. „Am făcut demersuri în acest sens. Sunt multe aparate de care am avea nevoie. Noi am făcut acum doi ani necesarul de aparatură pe toate secțiile, dar nu am primit fonduri”, ne-a declarat directorul medical al SCJUT, Florin Bîrsășteanu. Un astfel de aparat costă aproximativ 300.000 de euro.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

2 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

3 ore ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

3 ore ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

3 ore ago

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Educația studențească va trebui ghidată spre adaptabilitate pe piața muncii

Ce fel de competențe trebuie să aibă un absolvent pentru a rămâne relevant într-o economie…

3 ore ago