Ce va face primarul Robu cand se va enerva tare de tot?

Legat la mâini precum diplomația europeană în fața mojicilor de la Moscova, primarul Nicolae Robu și-a reafirmat disponibilitatea pentru un dialog pacifist, cu efecte într-un concubinaj administrativ cu PSD în Timișoara și în Timiș, dar i-a avertizat pe social-democrați că orice gest neprietenos din partea foștilor colegi de alianță va fi aspru pedepsit. Cât de rău le va părea agresorilor nu prea a reieșit din mesajul edilului liberal. Dacă vreți, e ca în bancul cu cowboy-ul care a dat ultimatum hoțiilor care i-au ascuns calul. „Dacă până beau o bere nu apare calul, fac ce-a făcut tata”. – Dar ce-a făcut tata?, se întrebau hoții. „A plecat pe jos, ce dracu’ să facă!” Numai că înainte de a o lua la resemnat la picior, primarul a lăsat să se înțeleagă cum îi va funcționa răzbunarea. Singura armă a primarului liberal e să se folosească de electorat în războiul cu PSD, arătând alegătorilor cine e factorul destabilizator care stă în calea dezvoltării Timișoarei. Cam astea sunt și alternativele lui Nicolae Robu în fața pesediștilor care i-au ascuns liberalului calul.

Arătarea cu degetul spre PSD ar fi valabilă numai în ceea ce privește refuzul social-democraților de a-i vota lui Nicolae Robu proiectele pentru Timișoara. Așa ar afla cetățeanul cu drept de vot cât se chinuie primarul să modernizeze urbea, iar dușmanul umblă cu meschinării politice. Cât privește menținerea în funcții a directorilor liberali din fruntea descentralizatelor timișene, ca dovadă a PSD că în Timiș mai funcționează alianța cu PNL, aici intrăm într-un teren plin de ipocrizie. Și de-o parte, și de cealaltă. Când au venit împreună la putere, cei de la USL și-au trimis oamenii să susțină concursuri pentru ocuparea posturilor de directori în instituțiile deconcentrate. Păi dacă e concurs, atunci se presupune că politica nu-și are locul, că meritocrația a învins, iar și PSD n-are ce să mai schimbe un funcționar care și-a câștigat postul prin sudoarea frunții.

În realitate însă, caracatița politică s-a întins până jos de tot în plan local, cu puține excepții. Unii candidați au fost ca materialul lemnos, atât de lemnos că stăpânirea a trebuit să repete concursurile pentru a reuși cine trebuie. De cele mai multe ori s-a făcut pârtie pentru cei nominalizați la partid, în situația că cineva bine pregătit din afara găștii se încăpățâna să încurce treaba. Ce să facă Executivul Ponta III cu liberalii din teritoriu? Teoretic, aceștia ar trebui să aplice guvernarea unei puteri pe care o resping la nivel politic șefii lor. De asta se agață guvernanții când purced la schimbări în masă. În acest caz și legea e inaplicabilă pentru România. Politrucul recompensat cu o funcție de director în teritoriu e protejat de lege ca și cum a ajuns acolo pentru cât e el de deștept. O rupere de alianță precum cea dintre PSD și PNL nu face decât să declanșeze acțiuni ce se vor lăsa cu procese câștigate, de regulă, de cel concediat, victima jucându-și rolul de fata mare apolitică și total străină de fripturismul politic.

Și, la urma urmelor, ce mai contează ce zice primarul Robu, că oamenii puși de liberali au ocupat diverse funcții „pe bază de competență, e adevărat, cu sprijin politic”, după cum admitea edilul. Ce șansă avea un concurent fără recomandarea PNL-ului la examenul pentru o instituție alocată patidului? Niciuna. Toți au spus că lipitorii lor de afișe au fost puși pe competență. Și cei de la PDL, și cei de la UDMR. Așa vor zice și cei de la PSD, atunci când vor pleca de la guvernare. Nu știu ce se întâmplă, dar cred că cei de la UNPR au cei mai competenți oameni, de vreme ce ei niciodată n-au fost și nici nu vor fi schimbați de alternanțele la putere.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

4 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

7 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

8 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

8 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

9 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

10 ore ago