Din capul locului, cred că e corectă sintagma „politic a venit, politic pleacă”, atunci când e vorba de numirea/schimbarea şefilor de servicii deconcentrate. Şi asta fiindcă, în 30 de ani, clasa politică nu a reuşit sau nu a vrut să instituţionalizeze un criteriu pe baze meritocratice de numire a acestor şefi. Culmea este faptul că aceiaşi politicieni care spun „politic a venit, politic pleacă”, sunt primii care contestă şi acest criteriu.
E momentul schimbării! PNL Timiş a făcut şedinţă de partid să inventarieze posturile „de schimbat” şi doritorii de funcţii
Gata, a venit vremea ca „haterii” din instituţiile deconcentrate să plece, a decis Nicolae Robu, care nu mai vrea în funcţii oameni care să facă rău. În consecinţă, la PNL Timiş a avut loc o şedinţă în cadrul căreia au fost inventariate toate posturile de şefi de deconcentrate din Timiş şi care sunt doritorii liberali…
Exclusiv! Criteriile PNL Timiş privind numirile la conducerea serviciilor deconcentrate
În scurt timp, România va avea un nou guvern, cel mai probabil unul minoritar exercitat de către PNL. Ca de fiecare dată când se schimbă puterea la vârf, vor avea loc mari permutări şi la nivel local, vizate fiind, în acest sens, celebrele servicii deconcentrate. De altfel, încă nici nu s-a produs schimbarea la vârf, iar preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a admis că este pregătit să preia puterea locală. Aceasta însemnând şi noi numiri la vârful deconcentratelor.
Despre pensii speciale si salarii nesimtite
La nivelul guvernului a apărut o mare îngrijorare în ultima perioadă după ce s-a constatat că există o adevărată hemoragie din Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, extrem de multe cadre preferând să iasă la pensie.
Pe tema deconcentratelor din Timis, PSD trimite ALDE la plimbare
ALDE spune că discută, dar PSD anunță că nu negociază funcții publice. În Timiș, eventuala împărțire a funcțiilor de șefi de deconcentrate ar putea să nu „curgă” așa cum își doresc oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu. Tot ce pot oferi social-democrații sunt eventuale… funcții de viceprimar.
Printre ei se ascund impostorii! Lista sefilor de deconcentrate din Timis
Guvernul Cioloș ar trebui să finalizeze în această săptămână evaluările șefilor din toate instituțiile statului, de la directori de ministere până la șefi de deconcentrate din teritoriu. Or, în aceste deconcentrate se ascund oameni care au parazitat, în ultimii 25 de ani, România, prin incompetență și corupție.
Pace la deconcentrate! Bojin nu face schimbari pana nu se linistesc apele la guvern
Directorii de deconcentrate liberali care se tem pentru funcțiile lor pot să răsufle ușurați, cel puțin de sărbători. Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a declarat că până în ianuarie nu se pune problema să facă schimbări majore. Totul depinde de… cum va arăta guvernul.
Sapte directori de deconcentrate se pregatesc sa-si faca bagajele
Așa cum anunța încă de la ruperea USL, președintele Consiliului Județean Timiș va face schimbări în rândul directorilor de deconcentrate din județ. Bojin anunță că vor mai exista cel puțin șapte schimbări în perioada următoare. Nu vrea să spună însă nume, ca să nu dea… bătăi de inimă nimănui.
Bojin: Sefii PNL-isti si PDL-isti care „nu-si respecta indatoririle de la guvern” vor pleca de la deconcentrate
Problema liberalilor care încă sunt directori de deconcentrate rămâne de actualitate, dar numai în stadiul de teorie. Mult anunțatele schimbări n-au avut loc, dar Titu Bojin, președintele PSD Timiș, dă primele indicii în ceea ce privește instituțiile vizate și recunoaște că există un blocaj la Direcția de Cultură, al cărei director liberal a fost trimis la Craiova.
Bojin anunta noi sefi la deconcentrate, dar nu dupa modelul Boc
Președintele Partidului Social-Democrat Timiș, Titu Bojin, îi are încă în vizor pe șefii de deconcentrate care au avut parte de susținere politică din partea PNL. Bojin spune totuși că, deși vor fi făcute schimbări cât mai curând, PSD are o strategie mai blândă decât cea a lui Emil Boc, din 2009.
PSD Timis a lasat deconcentratele si a trecut la rau-platnici
Biroul Permanent Județean al PSD Timiș s-a întrunit joi, dar n-a ajuns la nicio concluzie în ceea ce privește deconcentratele. S-a discutat, în schimb, despre rău-platnicii din partid, al căror număr este, se pare, destul de mare. Social-democrații sunt cam uituci în ceea ce privește cotizațiile.
Bojin le arata usa directorilor liberali incapabili
12 iunie este ziua zero pentru şefii de deconcentrate din Timiş. Mai mulţi liberali îşi vor pierde funcţiile, după un raport care va fi prezentat în cadrul unei şedinţe a BPJ al PSD Timiş ce va avea loc joi. Nu toți liberalii vor fi însă puși pe liber.
UNPR vrea mai multe functii in deconcentratele din Timis
Progresiştii din Timiş nu mai acceptă să facă figuraţie după alegerile europarlamentare din 25 mai. Liderul UNPR Timiş, deputatul Ion Răducanu, susţine că ţinteşte mai multe funcţii în instituţiile deconcentrate din Timiş.
Antonescu: Directorii de deconcentrate nu au de ce sa demisioneze
Șefii liberali de deconcentrate să stea liniștiți: nu trebuie să-și dea demisia din funcții, pentru că numirile lor au fost făcute pe competență, nu politic. Afirmația îi aparține președintelui PNL, Crin Antonescu, care a explicat și motivele pentru care miniștrii liberali au fost nevoiți să demisioneze.
UDMR nu mai pupa nicio functie de conducere in deconcentratele din Timis
UDMR Timiş poate visa cât doreşte la funcţii de conducere în deconcentratele din Timiş. Nu va mai primi nimic. Eventual, se va găsi un post de director pentru liderul UDMR Timiş, Halasz Francisc, dacă acesta nu mai vrea funcţia de inspector şcolar general adjunct.
Petroman ramane sef la ISJ, pentru ca Bojin se intelege bine cu el!
Social-democraţii din Timiş nu vor deocamdată să schimbe niciun şef de deconcentrate susținut de PNL. Liderii PSD Timiş spun că aşteaptă o refacere a Uniunii Social Liberale, după eventuala debarcare a lui Crin Antonescu de la conducerea PNL.
Bojin prefera moderatia in schimbarea sefilor liberali de deconcentrate
Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, reacţionează după ce fostul său coleg de alianță, liberalul Nicolae Robu, nu vede niciun motiv pentru care şefii de deconcentrate PNL să fie schimbaţi în urma ruperii USL. Bojin spune că ar prefera o cale de mijloc, mai ales că urmează să fie făcute analize pentru fiecare instituție în parte.
Robu garanteaza ca sefii de deconcentrate nu tradeaza partidul
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, nu se teme de potențialii trădători din partid. După ce deputatul PDL Alin Popoviciu l-a sfătuit să ceară demisia șefilor de deconcentrate, pentru a afla cine nu joacă corect, Robu spune că n-are emoții, pentru că liberalii adevărați sunt de partea lui. În plus, șefii de deconcentrate nu sunt „politruci”.
Ce va face primarul Robu cand se va enerva tare de tot?
Legat la mâini precum diplomația europeană în fața mojicilor de la Moscova, primarul Nicolae Robu și-a reafirmat disponibilitatea pentru un dialog pacifist, cu efecte într-un concubinaj administrativ cu PSD în Timișoara și în Timiș, dar i-a avertizat pe social-democrați că orice gest neprietenos din partea foștilor colegi de alianță va fi aspru pedepsit. Cât de rău le va părea agresorilor nu prea a reieșit din mesajul edilului liberal.
UDMR incepe negocierile pentru posturi de conducere in deconcentrate
La scurt timp după ce au intrat la guvernare, ungurii îşi doresc câteva posturi de conducere în instituţiile deconcentrate din întreaga ţară. Negocierile pentru eventuale posturi cheie în Timiş vor începe săptămâna viitoare
- 1
- 2