Timişoreanul Steliano Filip ar putea debuta în tricoul echipei naţionale chiar împotriva argentinianului Messi, considerat cel mai bun fotbalist din lume, cu patru baloane de aur la activ. Meciul România – Argentina va avea loc miercuri, 5 martie.
Crescut la Liceul cu Program Sportiv Timişoara, Steliano Filip nu a apucat să se remarce deloc la seniori pentru o echipă din oraşul bănăţean. Fotbalistul de picior stâng a fost promovat la echipa mare de Romică Buia, la FC Maramureş Universitar Baia Mare. În cele din urmă, Filip a ajuns, de aproximativ doi ani, la Dinamo Bucureşti. Deşi ca junior s-a remarcat pe posturi ofensive, la Dinamo, Steliano Filip evoluează pe flancul stâng al defensivei. Selecţionerul Victor Piţurcă l-a remarcat şi l-a convocat în premieră la naţionala mare pentru jocul cu Argentina de miercuri, chiar dacă timişoreanul are doar 20 de ani. Interesant e că, dacă oficialii lui Poli ar fi fost dispuşi să facă un efort financiar, Steliano Filip s-ar fi putut întoarce la Timişoara. Au preferat însă să meargă pe aceiaşi păguboasă politică şi au transferat doar fotbalişti liberi de contract, ceea ce se vede în jocul extrem de slab al lui Poli şi în acest debut de retur. (sursa foto: www.fanatik.ro)
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…