Despre fotbal si canibalism

A trebuit să vină un investitor giuleștean să ne povestească de canibalismul din fotbalul timișorean și despre cum știm noi să ne bucurăm de necazul altuia. Nici acum n-am recunoaște că după locuitorii Craiovei, noi, microbiștii timișoreni, ne devorăm semenii din prea multă invidie și orgoliu rănit. Pe vremuri, Dinamo avea hamali de la Finanțele Publice care le încărcau în autocar navetele cu vin, deși orașului îi plăcea să creadă că este dușmanul istoric al „câinilor”. S-au savurat înfrângeri și din considerente politice. Se mai savurează și astăzi. Numai că atunci când PSD și PNL nu suportau pe Poli din cauză susținerii PDL sau PNȚCD, nimeni cu pretenții la funcții obținute din bătălii electorale nu avea curajul să se pună rău cu opnia publică de cele mai multe ori identificată prin impunătoarea galerie. Când Poli AEK a fost patronată de PSD, țărăniștii lui Adi Orza au făcut indigestie până ce echipa a fost asimilată de Comando Viola Ultra Curva Sud. Cum se schimbau formulele patronale, așa se modifica și structura politică a dușmăniilor împletite uneori nu foarte departe de ochii lumii.

Acum, în lipsa unui cenzor electoral de talia galeriei, echipa care joacă pe „Dan Păltinișanu” devine mai lesne bătaia de joc a tot felul de personaje mai mult sau mai puțin dubioase. Și chiar nu vorbesc de cei care susțin (parțial cu argumente) că pe „Dan Păltinișanu” joacă AC Recaș. Nu, fac referire acum la ce a scris colegul meu „de pe terasă”, cu izbucnirile de bucurie ale lui Călin Rosemblum la meciul Poli – „U” Cluj, într-o lojă cu un candidat PSD la Colegiul deputățial III. Ori la ce se ascunde după șuvițele de păr și privirea aparent superioară a lui Vali Velcea, când i se reproșează că a adus echipa în situația de acum. Au trecut ceva ani să ne dăm seama cât adevăr a observat Marian Iancu când vorbea de meschinăriile din fotbalul timișorean, de cât rău i se poate face fenomenului din interior, aproape la fel de nociv precum tratamentul de care s-a bucurat Poli din partea conducerii fotbalului de la București.

Revenind la reproșurile făcute de Ioan Timofte, președintele ACS Poli, „vicelui” Vali Velcea, mare parte din ele sunt logice și susținute de istoria recentă. Numai că și-așa, Velcea îi poate aminti lui Timofte că, în ciuda catastrofalei campanii de transferuri ori a cantonamentului din iarnă, Poli a obținut în tur 22 de puncte, fără de care astăzi am fi fost lejer în postura Coronei. Cu toate bubele sale, Velcea nu poate fi considerat singurul și nici măcar principalul vinovat. Cine a acceptat managementul lui Velcea și experimentele Rosenblum mi se pare la fel de vinovat, dacă nu chiar mai responsabil pentru lipsa de perspectivă a clubului. Și în acest caz „meritele” sunt ale primarului Nicolae Robu. Pentru că nu poți să te lauzi dacă totul merge bine, fără ca în cazul unui dezastru să nu-ți asumi și greșelile de a organiza clubul ca o direcție descentralizată anchilozată de birocrație și antimeritocrație.

Am lăudat chemarea lui Dan Alexa și Ioan Timofte la club în urmă cu câteva etape. Și am sperat ca acest gest să nu fie doar unul de marketing. Îmi doream ca ambii să primească mâna liberă să aranjeze treburile în club după cum au văzut pe unde au jucat în străinătate. Dacă nu retrogradăm, vara ce va veni va arăta dacă cele două legende ne vor confirma așteptările. Pentru un moment însă, la meciul cu „U” Cluj am uitat complet de dârzenia care-l caracteriza pe Dan Alexa în teren. Nici în teren, prin echipa pe care-a trimis-o, dar nici pe bancă, Dan Alexa n-a arătat nicio clipă de ce i se spune „Chirurgul”. Într-un meci pe viață și pe moarte „albii” de pe „Dan Păltinișanu” au jucat ca într-un meci de gală între căsătoriți și necăsătoriți. Nu-mi place să vorbesc de Steaua, dar câteva ore mai târziu, într-un meci bănuit de blat, atacanții lui Reghecampf au arătat cum trebuie consumată energia unui fotbalist, chiar deja încununat cu titlul de campion. Dar pentru asta trebuie mentalitate și… condiție fizică.