Timișoara devine, la acest sfârșit de săptămână, capitala vinurilor. Ediția cu numărul 11 a VinVest se deschide sâmbătă și, până duminică, sunteți invitați să treceți pragul salonului internațional de vinuri, pentru a avea parte de surprize de toate felurile.
Salonul Internaţional de Vinuri Vinvest Timişoara își respectă și în acest an numele și, cu o săptămână înainte de Paște, le face timișorenilor o plăcută invitație. Iubitorii de vinuri pot putea descoperi, cu această ocazie, sortimente inedite, precum și vinuri de colecție, provenite din crame nu foarte mari, dar foarte atente la calitatea licorilor produse. „Este anul producătorilor mijlocii. La eveniment vor participa crame cu suprafeţe mai mici, dar cu vinuri de primă mână”, explică Lucia Pîrvu, organizatorul VinVest. Vor lipsi de la ediția cu numărul 11 marii producători de vinuri, care au ales să spună „pas” invitației de a participa la acest salon. Culmea este că, pe de altă parte, aceiași producători și-au trimis vinurile la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice, ajuns la ediția a noua. „Deși marii producători nu sunt în salon, ei au venit totuși la concursm ceea ce dovedește importanța acestuia. Orice medalie obținută la acest concurs este foarte importantă”, spune Diana Pavelescu, secretarul Asociației Degustătorilor. În acest an, la VinVest se întorc evenimentele gastronomice, iar serile de 11 și 12 aprilie vor fi dedicate exclusiv Serbiei și Spaniei. VinVest poate fi vizitat vineri și sâmbătă, la Centrul de Afaceri al Camerei de Comerț (CRAFT), vizavi de sala „Olimpia”, între orele 11 și 20, dar și duminică, în intervalul 10-17. Biletul de intrare costă 10 lei, iar câțiva norocoși vor putea câștiga premii tentante. Printre acestea, o vacanță de șapte zile în Grecia, un drive test pentru un week-end cu o mașină Toyota Rav4 sau Yaris Hibrid, sau o vizită în zona Dealu Mare, cu degustare de vinuri la Crama Vitis Metamorfosis.
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…
Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…
La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…
Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…