Circulația în zona Michelangelo va fi închisă peste o lună, pentru terminarea lucrărilor la pod, iar în curând vor începe săpăturile pentru subpasajul efectiv. Anunțul a fost făcut marți de primarul Nicolae Robu, care susține că, în ciuda zvonurilor, în zonă se muncește intensiv.
„Se pregătesc de turnare grinzile de coronament pe partea dinspre BRD. Au venit cofrajele și, dacă vremea permite, sâmbătă sau la începutul săptămânii viitoare, va începe turnarea betonului și realizarea grinzilor de coronament în acea zonă”, spune Nicolae Robu. Acesta are o veste și pentru gurile rele care spun că subpasajul Michelangelo nu va fi făcut, iar traficul va rămâne la suprafață. „Va începe în zilele următoare și săparea masivă în partea dinspre UVT. Se va disloca pământ din ceea ce va fi partea descoperită a subpasajului, pe tronsonul Pârvan”, explică edilul. În această perioadă se lucrează intensiv la finalizarea trotuarului de pe podul Michelangelo. Urmează hidroizolația și apoi asfaltarea finală. „Nu va fi oprită circulația, pentru că se va lucra pe segmente. Totuși, peste o lună, va fi nevoie de închiderea traficului”, a mai spus Robu. Acesta nu vrea să vorbească despre eventuale întârzieri, dar susține că muncitorii nu pot avea un program de lucru extins. „Nu pot fi obligați să lucreze suplimentar fara a se ajunge la un acord cu angajatorul”, susține edilul, care a mai spus că plățile către firmele executante sunt la zi.
Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…