Categories: Administratie

Robu e optimist, dar bate totusi in lemn pentru subpasajul Michelangelo

Cam într-o lună, toată structura de rezistență a subpasajului Michelangelo va fi gata. Cel puțin așa susține primarul Nicolae Robu, mulțumit de ritmul susținut în care se lucrează pe șantier. Conform acestuia, nu există niciun motiv pentru ca lucrarea să nu fie gata pe 29 septembrie. Evident, dacă nu apar situații neprevăzute.

Pe șantierul de la Michelangelo, lucrurile merg cum nu se poate mai bine, în ciuda faptului că, la prima vedere, acolo nu pare să se desfășoare vreo activitate în mod susținut. Primarul Nicolae Robu vrea să risipească toate îndoielile celor care cred că lucrarea e în întârziere. „Mă bucur că s-a pus hidroizolația, pentru că este o operație delicată, ai nevoie de vreme bună ca să o poți pune. Acum s-a turnat bancheta pe partea dinspre BRD și se mută tot cofrajul respectiv – este o cantitate imensă de cofraje – pentru partea superioară, pentru coronament. Merge repede acum”, explică edilul. Conform acestuia, partea grea a lucrărilor va fi finalizată în scurt timp. „În două săptămâni după Paști, în mod cert vom avea toată partea dinspre BRD deja construită. Nu mai trebuie decât dislocat pământ. Între timp se sapă în partea cealaltă, spre Universitatea de Vest. Când vom finaliza betonările în partea spre BRD, se va trece la betonări spre UVT. Într-o lună va putea fi gata și această parte. Atunci absolut toată structura de rezistență este gata”, mai spune Robu. Subpasajul Michelangelo, a cărui construcție a început anul trecut, trebuie finalizat până pe 29 septembrie. În caz contrar, finanțarea europeană va fi pierdută. Primarul e optimist. „Lucrurile sunt în grafic deocamdată, bat în lemn să nu intervin ceva neprevăzut, că n-ai certitudine niciodată aici. Dar la cum stau lucrurile, avem toate premisele să finalizăm când e termenul”, a conchis Robu. (sursa foto: eyeinthesky)

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

9 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

9 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

10 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

11 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

12 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

12 ore ago