Categories: Politica

Mihok acuza Politia Locala de implicare in campania electorala a PNL

Preşedintele PNŢCD Timişoara, Ciprian Mihok, acuză Poliţia Locală că stă cu ochii ca pe butelie pe afişele electorale ale PNL. În tot acest timp, cuburile electorale ale PNŢCD, dar şi ale altor partide sunt distruse cu regularitate. Țărănistul susține că întreaga campanie PNL s-a bazat pe principii partinice nu tocmai ortodoxe.

„Poliţia Locală este total inexistentă la Timişoara şi lipsa ei încurajează actele de huliganism. E vorba despre acte de vandalism îndreptate împotriva mijloacelor noastre de semnalizare electorală, împotriva cuburilor amplasate prin oraş. Am observat că în special cuburile electorale ale competitorilor PNL-işti nu sunt vandalizate. Nu am văzut niciunul care să fie vopsit cu graffiti, vanadalizat sau tăiat. Mă gândesc ca în sitiuaţia căsuţelor electorale alocate exclusiv liberalilor pe principiul partinic, tot pe acelaşi prinicpiu s-au protejat cu ajutorul Poliţiei Locale materialele electorale liberale. Nu înţeleg de ce era nevoie de o asemenea ilegalitate”, a declarat farmacistul Ciprian Mihok, candidatul PNŢCD pe Colegiul III Deputaţi Timişoara.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

21 de minute ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

42 de minute ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

57 de minute ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

15 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

16 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

17 ore ago