Categories: Timp liber

Pe urmele lui Wilhelm Tell: concurs de tir cu arcuri traditionale, la Timisoara

În vremurile armelor ultrasofisticate, arcașii n-au dispărut! Ei se întâlnesc, peste câteva zile, la Timișoara, unde va avea loc prima etapă a Historical Grand Prix 2014. Este primul concurs de tir cu arcul tradițional organizat in Europa Centrală și de Est care întrunește toate probele de la campionatul mondial de arc tradițional din Coreea.

La ineditul concurs de la Timișoara sunt așteptați arcași de toate vârstele, din România, dar și din străinătate. Fiecare dintre ei va purta o ținută tradițională, reprezentativă pentru perioada în care s-a folosit arcul participantului. Categoriile de arcuri participante sunt: horse bow, historical longbow, modern longbow, arc din materiale naturale, recurve tradițional (lemn). La categoria open se pot înscrie cei care dețin arcuri moderne cu dispozitive de ochire, arcuri moderne fără dispozitive suplimentare și arcuri compound.

Concursul se va desfășura de-a lungul a două zile, în fiecare zi având loc o rundă cu câte 12 probe. Numele acestora sunt cu adevărat inedite. Printre probe se numără tirul la pendul, țintă rotativă (Cehia), lansator vertical, „Capra cu trei iezi”, ținta butaneză, ținta turcească, ținta japoneză, forest roving, traseu călare , ținta Ulise, „Sfoara” sau „Stâlpul caznelor”. În cea de-a doua zi, probele sunt: kings retreat, ținta mongolă, „Roata norocului”, lansator rabbit, ținta coreeană Daesang, ținta animal 3D mistreț, ținta animal 3D lup, ținta animal 3D wolverina, ținta animal 3D iepure, ținta animal 3D șacal, ținta cilindrul rotitor, ținta. Pentru spectatori, intrarea la concursul care va avea loc în poligonul oficial, situat în arena de agrement din strada Polonă, nr. 26, este liberă. TM Archery este singurul club de tir cu arcul din Timișoara, iar membrii săi preferă arcurile tradiționale. Mai multe detalii găsiți aici.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

50 de minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago