Categories: Politica

Popoviciu: „Nu negociem cu nimeni pana dupa europarlamentare”

Prim-vicepreşedintele PDL Timiş, deputatul Alin Popoviciu, îi linişteşte pe primarul Nicolae Robu şi pe preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu. PDL nu negociază absolut nimic până după alegerile europarlamentare.

Războiul declaraţiilor între foştii parteneri de USL continuă în Timiş după ce primarul Nicolae Robu (PNL) a susţinut că PSD îi vrea capul viceprimarului Dan Diaconu, iar social-democraţii îi acuză pe liberali că negociază în secret cu PDL pentru o nouă majoritate în CLT. Visul lui Popoviciu este să-i bată pe liberali la europarlamentare, iar apoi se poate discuta şi despre unificarea dreptei. „Vreau să le transmit atât domnului Robu, cât şi lui Grindeanu că PDL nu negociază cu nimeni. PDL se ocupă de campania de europarlamentare, să scoată un rezultat foarte bun şi să bată PNL. Nu are ce negocia acum cu nimeni”, ne-a declarat deputatul Alin Popoviciu. Prim-vicepreşedintele PDL Timiş susţine că este pentru unificarea dreptei, dar toate la timpul lor. „Se tot discută după 25 de unificarea dreptei. Unificare dreptei nu se poate face cu PSD. Unificarea dreptei se poate face cu partidele de dreapta sau centru dreapta. Unificarea dreptei e necesară, dar deocamdată nu negociem cu nimeni şi asta la nivel de ţară, nu doar în Timiş”, ne-a mai spus Popoviciu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

7 minute ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

23 de minute ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

31 de minute ago

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Universitatea de Vest

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…

54 de minute ago

La Timișoara se va amenaja o nouă pădure urbană, în zona Bucovina

Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei…

O oră ago

„Călătorii printre stele”, la Iulius Town: Planetariul revine cu proiecții speciale pentru întreaga familie

La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…

O oră ago