Categories: SocialUltima ora

Putini, dar hotarati: cativa timisoreni au sarit in ajutorul unor batrani terorizati de chiriasii primariei / FOTO

Spiritul civic n-a murit chiar de tot în orașul de pe Bega. Câțiva timișoreni s-au organizat pe Facebook și au venit să sprijine locuitorii unui bloc din zona Iosefin, terorizați de niște chiriași ai primăriei. Dacă va fi cazul, oamenii vor reveni în ajutorul pensionarilor care au de îndurat un adevărat calvar din partea unor personaje pe care poliția le lasă în pace, deși le-a dat sute de amenzi, care n-au fost plătite niciodată.

Povestea este pe cât de simplă, pe atât de dureroasă. Familia Besnea, adică mama Milica și fiii Daniel şi Leontin, a venit la Timişoara de undeva din Oltenia. În 2005, cei trei au primit de la primărie o locuință socială, situată în curtea interioară a imobilului situat pe strada Văcărescu nr. 36. A fost începutul unui deceniu de coșmar pentru locatarii blocului, cei mai mulți dintre ei pensionari trecuți de 70-80 de ani. Cei trei Besnea nu lucrează niciunde, dorm în cea mai mare parte a zilei, iar când sunt treji își terorizează efectiv vecinii.

Din bloc și din curtea lui s-a furat tot ce se putea fura, de la suporturi de flori, la burlane sau cutii poștale. Familia-problemă a pus stăpânire și pe curtea interioară a blocului, unde depozitează obiectele pe care le fură de prin alte părți. Intrarea în bloc a fost și incendiată de mai multe ori, și mânjită cu fecale. Vecinii au fost bătuți în repetate rânduri, pentru că au îndrăznit să le ceară socoteală celor trei. Duminică seara, Aurel Ghile, un bărbat de 82 de ani, s-a ales cu capul spart după o confruntare cu Milica Besnea. La Secția 3 Poliție au fost făcute, până acum, nu mai de 360 de reclamații, în urma cărora au fost date tot atâtea amenzi. Niciuna dintre ele nu a fost însă plătită vreodată. Locatarii blocului sunt atât de speriați, că nu mai îndrăznesc să iasă din case. Sunt bătrâni și nu are cine să-i apere.

Cel puțin până acum, când câțiva timișoreni în putere s-au organizat pe Facebook și au venit miercuri seară să vadă care este situația. La așa-numita întâlnire civică au venit șase persoane. „Am fost impresionat de povestea acestor oameni, pe care am citit-o în presa online, încât mi s-a părut firesc să am o astfel de reacție”, spune Eugen Manole, unul din iniţiatorii acţiunii. „Şase altruişti am fost la faţa locului şi sper că am rezolvat măcar temporar problema. Dacă va fi cazul, vom mai merge. Ori de câte ori acești oameni vor avea probleme, vom mai veni”, a spus, la rândul lui, Corneliu Vaida, cunoscut pentru acțiunile pe care le-a tot pus la cale pe Facebook. Curajoși doar în fața unor bătrâni, cei trei Besnea n-au îndrăznit să iasă din casă și să dea ochii cu niște oameni în putere. Ei ar putea părăsi totuși, în câteva săptămâni, această locuință. Primăria Timișoara încearcă să obțină în instanță o decizie definitivă de evacuare a celor trei chiriași-problemă. Procesul durează de patru ani, iar în mai ar putea fi ultima înfățișare.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

2 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

2 ore ago

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

19 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

19 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

21 de ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

21 de ore ago