Categories: Invatamant

Absolventii de liceu din Timis sunt „experimentati” la romana

Peste 60% dintre liceenii din Timiş care s-au prezentat la prima probă a bacalaureatului, limba română oral, au obținut calificativul „experimentat”. A existat o singură eliminare, dar și peste 400 de tineri care s-au ales doar cu „mediu”.

La prima probă a bacalaureatului, cea orală la limba română, s-au înscris 4.129 de candidați, dar la examen s-au prezentat doar 3.853. După centralizarea rezultatelor, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş a anunțat că peste 60 % din tinerii care s-au prezentat la proba orală se exprimă la un nivel „experimentat”. 25% s-au mulțumit cu „avansat”, iar 15%, cu mediu. Un elev a fost eliminat din examen, după ce i-a sunat telefonul în sală, și nu se va mai putea prezenta la bacalaureat în următoarele două sesiuni. În 16 -20 iunie are loc evaluarea competenţelor digitale, iar între 23 şi 27 iunie, evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. În 30 iunie încep probele scrise, cu limba română. În 1 iulie va avea loc proba scrisă la limba maternă, în 2 iulie – proba scrisă obligatorie a profilului (matematică sau istorie), în 4 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării, iar în 7 iulie se afişează rezultatele, până la ora 12. În aceeaşi zi, între orele 12 şi 16 pot fi depuse contestaţii. În 11 iulie vor fi afișate notele finale.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

16 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

16 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

18 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

18 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

20 de ore ago