Întrunită de urgenţă, Comisia de Apel a AJF Timiş, cu Dan Băjenescu şi Călin Bot în calitate de membri noi ai acesteia, nu a dat un verdict în cazul „FC Chişoda”. Decizia va fi dată, spun oficialii AJF, marţi, până la ora 10.
CS Ghiroda, câştigătoarea Ligii a IV-a Timiş pe teren, dar care riscă să piardă dreptul de a juca barajul pentru promovarea în Liga a III-a în urma dubioasei retrageri din campionat a lui FC Chișoda, a depus la AJF şi la Comisia de Apel două adrese.
În cea către AJF, CS Ghiroda solicită să fie luate „măsurile regulamentare care se impun împotriva cluburilor ASU Politehnica Timişoara şi CS FC Chişoda”. Iată textul integral:
„Evenimentele petrecute înainte de disputarea penultimei etape a Ligii a 4-a Timiș până în prezent conduc fără putință de tăgadă la complicitatea cluburilor mai sus amintite. Rezultatul acestei complicități ar fii modificarea rezultatului de pe teren obținut de ASU Politehnica Timișoara și implicit a căștigătoarei Campionatului Ligii a 4-a Timiș.
Susținem acestea prin următoarele motive:
Lipsa indicării vreunui motiv pentru această retragere a echipei CS FC Chișoda
Informarea de retragere a fost depusă cu două zile înainte de terminarea campionatului, ea fiind făcută expres pentru a favoriza ASU Politehnica Timișoara
Legătura evidentă între retragerea celor de la CS FC Chișoda și câștigătoarea campionatului Ligii a 4-a
O dovadă a complicității celor două cluburi sunt și apelurile hotărârii nr. b15 din 05.06.2014 depuse simultan la secretariatul AJF Timiș, cu formulări identice tip copy/paște sau foarte asemenatoare (atașăm apelurile marcate)
Solicitarea din apel a CS FC Chișoda de a pierde toate jocurile disputate în retur înlătură orice dubiu în legătură cu complicitatea celor două cluburi. Ce avantaj are CS FC Chișoda din pierderea tuturor jocurilor din retur ?
Atâta timp cât susținerea financiară și administrativă (bază sportivă, teren regulamentar etc) a echipei a venit din partea Primăriei Giroc, declarația primarului despre retragere este fără echivoc : „Am mai auzit despre chestia asta, dar nu știu nimic. Nu înțeleg care ar fi motivația să se retragă. Eu spun că este o idee rea. De ce săse retragă când am investit atâția bani în echipă? Trebuie să-și joace șansele pânăla capăt. Este de la o poștă vizibil că ceva nu este în regulă. Nu există niciun motiv pentru care Chișoda să se retragă din campionat. Puține echipe joacăîn condițiile în care joacă echipa din Chișoda și cea din Giroc. Toate cheltuielile au fost plătite de primărie, acum nu pot face ce vor ei”. Cu atât mai mult cu cât terenul a fost pregătit pentru joc la prima neprezentare din Etapa 33 (trasat, plase etc).
Jucătorii au declarat în presă că așteaptă convocarea la meciuri, fapt ce denotă că nu au fost probleme de efectiv și nici nemulțumiri financiare
Neexistând nici un motiv pentru această conduită la limită infracționalității a celor două cluburi, credem că neprezentarea la meciuri în ultimele două etape a celor de la CS FC Chișoda a fost una premeditată pentru a creea un avantaj celor de la ASU Politehnica Timișoara. Această părere ne este întărită de prezența conducerii CS FC Chișoda la ultimele două jocuri ale celor de la ASU Politehnica (jocuri ce ar fi trebuit să se desfășoare la aceeași ore cu meciurile consemnate cu neprezentarea celor de la CS FC Chișoda).
Din punct de vedere sportiv conduita celor două cluburi este inacceptabilă, iar lăsarea nesancționată a acestei fapte creează un precedent periculos pentru fotbal.
Revenim și vă solicităm să nu lăsați această conduită a celor două cluburi nepedepsită aplicând sanctiunile regulamentare. În drept invocăm art. 60, art. 60 bis, art. 61 din ROAF si orice alt articol de natură sportivă sau civilă.
În cazul in care veți considera că această faptă este una de natură penală puteți solicita intervenția organelor abilitate”, se arată în adresa depusă de CS Ghiroda la AJF Timiş.
În cealaltă adresă, depusă la Comisia de Apel a AJF Timiş, reprezentanţii CS Ghiroda, cu referire la apelurile depuse de CS FC Chişoda şi ASU Politehnica, solicită menţinerea Comisiei de Disciplină, aceeaşi comisie care a dat un verdict favorabil echipei câştigătoare pe teren a Ligii a IV-a Timiş. Iată şi textul integral al adresei depuse de CS Ghiroda la Comisia de Apel din cadrul AJF Timiş:
„Subscrisa AS CS Ghiroda, prin vicepreședintele său Alin Miloș, formulăm prezentele note de informare prin care înțelegem să invederăm instanței de apel poziția noastră cu privire la cele două apeluri .
Dorim ca poziția noastră să fie luată în calcul la momentul pronunțării hotărârii. Întrucât hotărârea apelată, cât și apelul celor două cluburi se referă la AS CS Ghiroda considerăm că avem interes direct în această pricină.
Vă solicităm să mențineți hotărârile contestate, acestea fiind legale și temeinice.
Comisia de Disciplină a AJF Timiș a fost validată de Comitetul Executiv al AJF Timiș, comitet din care face parte și un reprezentant al clubului contestatar ASU Politehnica. Conform regulamentelor în vigoare Comisia de Disciplină trebuia contestată înainte de judecată.
Hotărârea Comisiei de Disciplină este legală și temeinică și în ceea ce privește informarea de retragere a FC Chișoda. Arătăm că această informare de retragere nu a respectat condițiile de formă și de fond: lipsa împuternicirii din partea clubului a semnatarului (conform art. 79 punctul 8, respectiv art. 35 din statutul CS FC Chișoda), lipsa unui motiv real și întemeiat pentru această retragere, lipsa datei și a etapei de la care înțeleg să se retragă.
Referitor la aplicarea art. 18 din ROAF, arătăm că acesta nu are incidență în acesta speță deoarece hotărârea de excludere a CS FC Chișoda intervine după terminarea campionatului Ligii a 4-a 2013-2014, conform art. 8 punctul 2 din ROAF.
Pe cale de consecință vă solicităm respingerea apelurilor ca fiind neîntemeiate și nefondate, iar implicit să mențineți hotărârea din 05.06.2014 a Comisiei de Disciplină a AJF Timiș. Solicităm soluționarea cazului în regim de urgență”.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…