Categories: Invatamant

Patru elevi eliminati de la bacalaureat, unul in timp ce i se „sufla” in casca

Ghinion pentru patru absolvenţi de clasa a XII-a din Timiş care au susţinut luni prima probă scrisă a examenului de bacalaureat. Trei au fost eliminaţi la Timişoara, iar o elevă a fost prinsă la Deta, în timp ce i se „sufla” în cască.

Cei trei candidați dați afară la Timișoara erau de la Liceul cu Program Sportiv „Banatul” și au fost prinşi cu telefoane mobile. Tânăra eliminată de la Deta avea o cască prin care i se dicta cuvânt cu cuvânt rezolvarea subiectelor. Cei patru candidaţi au pierdut orice şansă de a-și mai lua diploma de bacalaureat în 2014. Aceştia nu vor mai putea susţine examenul decât în sesiunea din toamna lui 2015. „Unul dintre cazurile de eliminare din examenul de bacalureat a avut loc la Deta. O elevă a fost prinsă cu o cască în ureche prin care i se transmitea. Preşedintele comisiei, fiind vigilent, a depistat acest dispozitiv şi eleva a fost eliminată din examen”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Cornel Petroman.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

59 de minute ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

2 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

5 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

7 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

9 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

10 ore ago