Categories: Social

Amendati pentru drifturi, in Calea Bogdanestilor

Doi șoferi care se credeau la curse au fost amendați la finele săptămânii trecute, după ce au fost prinși făcând drifturi. Amenzile pot ajunge la 2.500 de lei, sumă care nu pare să-i sperie pe amatorii de astfel de distracții. Nu de alta, dar numărul sesizărilor venite de la timișorenii deranjați este tot mai mare.

Zona stadionului, Calea Aradului, Calea Șagului, Calea Bogdăneștilor – doar câteva dintre „destinațiile” preferate ale teribiliștilor care își turează la maximum motoarele, preferabil în miez de noapte, spre disperarea celor care locuiesc în apropiere. La finele săptămânii trecute, polițiștii locali au făcut verificări pe Calea Bogdăneștilor și str. Taborului, de unde veniseră mai multe reclamații. În urma controalelor au fost depistați, în plină „activitate”, doi tineri care făceau driftcuri cu mașinile lor, BMW și Volkswagen. Ambii au fost amendați. Conform Poliției Locale, sancțiunile sunt cuprinse între 800 și 2.500 de lei.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago