Cei 1.000 de ani de-acasa

În urmă cu ceva zile, un grup de ruși din Donețk a țintit cu o armă mortală un avion de linie malaezian. Deși aveau probabil față umană, câțiva martori aflați la sol au început să aplaude copios și să strige „Bravo!”, nemaicontând ce credeau despre acea navă bombardată, că ar fi fost combatantă într-un război al refacerii de imperii sau că, din greșeală, au omorât câteva zeci de copii în drum spre locul vacanței de vară. O săptămână mai târziu, pe aeroportul din Eindhoven, primele 40 de victime erau repatriate în aplauzele îndureratei Olande. Erau altfel de aplauze. Scena cu acel „Bravo” ieșit din gura unui mujic mustind a votcă mi-a amintit de vidul de civilizație din Bucureștiul lui iunie ‘90, când alte babe știrbe ovaționau minerii puși pe omorât tineri nonconformiști, raportat la idealurile lui Ion Iliescu.

În mod evident, nu toți rușii s-au culcat în evul mediu și s-au trezit în socialismul lui Lenin, Stalin, Putin sau Bogdan Herzog Jr. Mulți dintre ei trăiesc azi în capitalism și sunt cuprinși de o adâncă rușine pentru ce se întâmplă acasă. O știre Hotnews ne arată cum gândește un antreprenor IT plecat din Rusia în urmă cu 20 de ani. Unde? Unde altundeva decât în „putredul capitalism” american. Fondator al mai multor companii din SUA, Max Skibinsky vorbește azi de Rusia ca despre o ciudățenie de țară: „Rusia a fost și este un stat nefuncțional. Din afară se vede doar fațada ce arată o țară funcțională și un guvern bun. Prețurile ridicate ale petrolului, infrastructura rămasă de pe vremea URSS și mașina internă de propagandă au menținut pentru mai bine de un deceniu iluzia că Rusia este un stat funcțional”.

În opinia americanului cu origini rusești, Moscova nu poate merge decât din rău în mai rău. „Nu mai putem vorbi de un brand global numit Rusia, viitorul țării este distrus, statul polițienesc are totul în stăpânire și localnicii spălați pe creier vor vorbi despre xenofoba luptă cu Occidentul”. Motiv pentru care antreprenorul IT cu studii la Universitatea Lomonosov a mărturisit că de acum înainte nu se mai declară a fi rus, ci euro-slav. „E un mod stângaci de aparare, însă brandul Rusia – deja pătat de gulaguri și restul moștenirii toxice – este acum sinonim cu măcelărirea civililor nevinovați. Nu mai e nimic valoros de recuperat”, a mai spus Max Skibinsky.

În tot acest timp, o altă știre traversa România. Ironia face că în urma unui sondaj INSCOP, românii și-au stabilit un clasament al iubirii față de foștii președinți. Probabil că ați ghicit deja că un personaj semianalfabet, cu demență la bătrânețe, autor de crime la adresa poporului român, a fost preferat de 24,7% din repondenți. Tot cu idealuri socialiste, dar și cu sânge pe mâini din vremea revoluției, pe locul secund se situează Ion Iliescu în nostalgia românilor: 19,1%. Un alt președinte „jucător” se află pe poziția a treia: Traian Băsescu, cu 14,2%, pentru ca Emil Constantinescu, un profesor universitar cu valori și atitudini evident europene, să fie pe ultimul loc în sondajul amintit, cu 9,7% dintre români.

Din fericire, diferența dintre Rusia și România este că iubirea pentru un „tătucă” în fruntea statului are tendințe inverse. La noi scade, fie și pe cale naturală. La ruși crește odată cu propagada naționalistă și setea de război a lui Vladimir Putin.