Categories: Politica

Liberalii „tradatori” de la Sacalaz au fost dati afara din partid

PNL Timiș nu mai tolerează niciun fel de colaborare între membrii săi și cei ai PSD. Cei trei consilieri locali din Săcălaz care au nesocotit „ordinele” de la județ își pot face bagajele. Nicolae Robu a declarat, vineri, că nu mai pot fi tolerați, după ce au votat alături de social-democrați și s-au împotrivit instalării unui viceprimar democrat-liberal.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, e categoric: liberalii nu au ce să caute la discuții cu social-democrații, iar o alianță între PNL și PSD, fie și la nivel local, nu mai este acceptată. În aceste condiții, Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş a decis, joi seară, retragerea sprijinului politic viceprimarului din Săcălaz şi celor doi consilieri locali liberali. „Le-am dat toate șansele să-si corecteze greșelile făcute, ar fi rămas fără nicio sancțiune, dacă s-ar fi conformat. Le-am lăsat încă o săptămână. Cu toate acestea, ei au continuat acest joc incorect față de regulile Partidului Național Liberal, incorect față de partenerii noștri din PDL și incorect față de simpatizanții celor două partide. Este inadmisibil să continue să facă înțelegeri politice cu PSD și să se întâlnească cu reprezentanți de frunte ai PSD, chiar în sediul PNL. PSD, așa cum face și în alte împrejurări, nu are principii. Eu nu vreau să vorbesc însă despre PSD, vreau să vorbesc despre PNL. Cei trei consilieri locali au încălcat dispozițiile Biroului Politic Teritorial Timiș și întrunesc condițiile de excludere din PNL. Vor fi excluși fără să se mai stea de vorba cu ei”, a declarat Robu. Liviu Vasiu, Ioan Acatincăi și Ioan Tulcan își vor pierde astfel calitatea de consilieri locali în Săcălaz, în locul lor urmând să fie numiți Marin Căprar, Anghel Bălulescu și Dumitru Popa.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago