Politica

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare în parlament, motiv pentru care a fost nevoit să se întoarcă la masa negocierilor. Pirtea spune că retorica PSD cu „Guvernul a cedat” este doar ficţiune, social-democraţii primind şi o lecţie, pe lângă înfrângere.

 Mai mult, Marilen Pirtea acuză PSD şi de aroganţă.

 “PSD a încasat ieri, în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție – din aceea pe care nu o poți trece la „comunicare strategică”. Așa se întâmplă când confunzi procentele dintr-o coaliție cu dreptul de proprietate asupra deciziei politice. Când „46%” devine argument suprem și dialogul, negocierea și consultarea sunt tratate ca simple formalități decorative. Aroganța politică are un obicei prost: te urcă repede și te lasă singur exact când ai impresia că ai ajuns să controlezi totul”, afirmă deputatul PNL.

Pirtea a mai afirmat că liderii PSD au reușit “performanța rară de a-și izola propriul partid într-o coaliție din care face parte”.

 “Au mizat pe combinații de moment și pe jocuri cu AUR, cu gândul că pot forța o repoziționare pe buget. Doar că realitatea politică nu funcționează după scenarii scrise la nervi. Finalul? O revenire grăbită la masa negocierilor, exact acolo de unde au plecat demonstrativ. Și nu oricum, ci acceptând soluția pe care o respingeau cu câteva zile înainte: finanțarea pachetului de solidaritate din propriul buget. Iar povestea cu „Guvernul a cedat” e deja în zona ficțiunii. Genul acela de poveste care nu mai convinge nici măcar pe cei care o spun”, a încheiat Pirtea

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

4 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

4 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

4 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

5 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

5 ore ago