Categories: Administratie

Bani pe apa Sambetei: CL a aprobat bugetul Colterm

40 de milioane de lei cheltuieli de salarii, 25 de bilete de avion către București și retur pe lună, vreo 80.000 de euro bani de telefoane – asta au votat, vineri, consilierii locali pentru Colterm. Toate acestea erau prevăzute în proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei de termoficare, care se află într-o situație financiară jalnică.

„Doar” 25.000 de lei, în loc de 50.000, drept cheltuieli de protocol pentru Colterm. Asta au votat vineri consilierii locali, care s-au ciondănit minute bune pe tema societății de termoficare, aflată într-o situație economică dezastruoasă. Primul s-a enervat primarul Nicolae Robu, care a constatat că o solicitare a sa, de reducere de la 50.000 la 10.000 de lei a acestora, s-a „tradus” în proiect la o scădere cu 10.000 de lei! „Nu v-ajung 10.000 de lei de protocol? Nu vedeți că societatea e în pragul falimentului? Noi vă ținem cu subvenții”, i-a transmis edilul lui Cristian Mircea, noul director al Colterm. Acesta i-a explicat lui Robu că, de fapt, o parte din aceste cheltuieli sunt angajate deja, prin contracte aflate în vigoare.

Conform consilierului PSD Daniel Idolu, pe lista cheltuielilor societăților de termoficare figurează, printre altele: bani pentru promovare, nu mai puțin de 25 de bilete de avion dus-întors pe ruta Timișoara-București în fiecare lună, dar și… aproximativ 80.000 de euro pentru telefoanele de serviciu! Până și cheltuielile cu paza sunt considerate excesiv de mari, așa că primarul Nicolae Robu le-a sugerat celor de la Colterm să treacă la supraveghere video. „În decembrie va expira contractul cu firma de pază, câștigat prin licitație electronică la prețul de 6,5 lei/oră. Nu știu unde mai găsim un preț atât de bun. Avem 120 de puncte termice, două centrale mari și două sedii. Numai CET Sud are 24 de posturi fixe…”, a spus Cristian Mircea.

În final, s-a dovedit că, de fapt, Colterm a cheltuit până acum aproximativ 22.000 de lei pentru „protocol”, deși nu avea alocat niciun ban. Consilierii au votat totuși reducerea acestui capitol la 25.000 de lei, fără să mai solicite explicații legate de biletele de avion sau telefoane. Apoi au votat proiectul în totalitatea sa. Astfel, Colterm are, cu voia aleșilor locali, cheltuieli cu salariile de aproape 40 de milioane de lei pe an, din care un sfert pentru… sporuri și alte bonificații. În final, rămâne întrebarea consilierului țărănist Bogdan Herzog: „Ce se va întâmpla cu populația orașului, dacă, la un moment dat, Colterm va intra în insolvență? Ar trebui să avem o strategie, pentru că pe subvenții permanente nu ne putem baza”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

O oră ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

O oră ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

4 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

5 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

5 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

6 ore ago