Categories: Administratie

In „meciul” tantari – CJ Timis conduc… insectele! Primaria se uita de pe margine

Cu chiu, cu vai, la Timișoara a început dezinsecția aeriană. Asta, după ce țânțarii au exasperat locuitorii orașului de pe Bega, pentru care orice ieșire din casă la ceas de seară echivalează cu un atac „sângeros” al acestor insecte. Primăria încă nu are contract de dezinsecție, așa că noroc cu… elicopterul sau avionul CJ Timiș!

Dezinsecția aeriană ar fi trebuit să înceapă pe 30 iulie, însă, din cauza ploilor, operațiunea a demarat cu câteva zile întârziere. Primăria oricum n-ar fi putut finanța însă aceste zboruri, pentru că nu există un contract valabil cu o firmă de dezinsecție și deratizare, așa că totul a rămas la mâna CJ Timiș. „Zborurile de dezinsecție au început și ne bucurăm că Timișoara face parte din acest program finanțat de consiliul județean. Orice economie la bugetul local este foarte bună, din punctul meu de vedere. Licitația pentru dezinsecție, dezinfecție și deratizare este în curs, s-au solicitat clarificări, iar în perioada următoare comisia va decide asupra unui câștigător”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Până acum, dezinsecția s-a făcut – fără efect, după cum au simțit timișorenii pe propria piele – doar la sol, și asta datorită unui contract de achiziție direct, în valoare de 30.000 de euro, cu Deraton. Între timp, orice ieșire în parc sau la terasă, fără spray anti-țânțari, rămâne o afacere cât se poate de proastă…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago