Categories: Politica

Nici macar Obama nu-l poate convinge pe Ben Oni Ardelean sa plece din PNL

Proaspăt întors din Statele Unite ale Americii, senatorul Ben Oni Ardelean s-a trezit „mutat” în Partidul Liberal Reformator. Cel puțin așa umblă zvonul, dar liberalul susține că nu are niciun gând să plece din PNL. Mai mult, nici măcar… Obama nu l-ar putea convinge să-i dea o mână de ajutor lui Călin Popescu Tăriceanu!

În ultimele săptămâni, mai mulți liberali și-au făcut bagajele și s-au mutat în PLR, partidul fostului prim ministru Călin Popescu Tăriceanu. Printre aceștia se numără și senatorul Petru Ehegartner, care a fost numit și președinte al filialei de Timiș a partidului. Senatorul Ben Oni Ardelean, „dat” ca și plecat din partid de mașinăria politică de zvonuri, spune că n-are gânduri de migrare. „E zvon! Eu am fost plecat în America o lună. Am aflat și eu de chestia asta, citind presa. Dar nu, nu m-a convins Obama să îl ajut pe Călin Popescu Tăriceanu”, ne-a declarat senatorul. Ardelean nu numai că nu vrea să plece în PNL, dar nici nu l-a invitat nimeni să schimbe tabăra. „Nu. Eu cu Petre (n.r. – Petru Ehegartner) am o relație foarte bună, suntem amici de mult timp, dar nu am discutat nici principial ideea de a trece în partea cealaltă. Și nu ar fi făcut Petre asta dacă era vorba de o ofertă. E chiar un zvon!”, a mai spus senatorul de Timișoara.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

41 de minute ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

O oră ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

2 ore ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

2 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

2 ore ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

5 ore ago