Două posturi de directori, două de șef serviciu și trei de șef de birou sunt scoase la concurs de Primăria Timișoara. Sunt vizate, printre acestea, posturile Alinei Pintilie, de la Direcția de Comunicare, și cel al lui Adrian Bere, de la Mediu. Prima probă va avea loc pe 10 septembrie.
Primăria Timișoara anunță, pe site-ul propriu, scoaterea la concurs a mai multor posturi de conducere. Acestea sunt director executiv la Direcţia Mediu Urban și Direcţia Comunicare, şef serviciu la Serviciul Juridic și Serviciul Achiziții Publice, respectiv șef birou la Biroul Consultanţă juridică, Biroul Locuinţe și Biroul Autorizare Activităţi Comerciale. Dosarele se depun în termen de 20 de zile de la publicare la Serviciul Resurse Umane, camera 8 parter, în PMT. Dosarul de concurs trebuie să conțină formularul de înscriere, copie după actul de identitate, diplome de studii și alte acte care atestă efectuarea unor specializări, copia după cartea de muncă sau o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice, cazier judiciar, adeverință care să ateste starea de sănătate, recomandare de la ultimul loc de muncă sau copii ale fișelor de evaluare a performanțelor profesionale pe ultimii doi ani, pentru funcționarii publici și declarație pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de poliție politică. Prima probă a concursului, cea scrisă, va avea loc pe 10 septembrie.
„Funcțiile de conducere au fost ocupate pe perioadă determinată, fără concurs. Conform procedurilor legale, acestea sunt scoase la concurs, urmând ca în 10 septembrie să aibă loc prima probă, cea scrisă”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. Aceasta ocupă, din ianuarie 2013, postul de director executiv al Direcției de Comunicare și se va înscrie la concurs. Pe de altă parte, Adrian Bere nu știe dacă mai vrea să conducă Direcția de Mediu. „Nu ştiu în ce condiţii a fost dat anunţul. Eu sunt interimar. Nu ştiu dacă îndeplinesc condiţiile, aşa că nu pot să fac nicio afirmaţie acum”, spune Bere. El a ajuns în această funcție după ieșirea la pensie a fostului director, Vasile „Arendașul” Ciupa, în toamna lui 2012. Pentru postul de director executiv la Mediu sunt necesare studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. La Comunicare sunt aceleași cerințe, dar cu studii de specialitate, respectiv Jurnalistică. Pentru ambele posturi, vechimea minimă este de trei ani.
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…