Categories: Administratie

Romii de pe Romulus nu dau jos turnuletele, pentru ca n-au deranjat pe nimeni 25 de ani!

Proprietarii casei cu turnulețe de pe strada Romulus nr. 11 nu au nici cea mai mică intenție să le dărâme. Ei i-au spus în față primarului Nicolae Robu că nu înțeleg de ce este deranjat de aceste construcții, câtă vreme pe nimeni n-a interesat acest lucru de 25 de ani încoace!

Primăria va trebui să aștepte decizia instanței, dacă vrea ca imobilul de pe strada Romulus nr. 11 să intre în legalitate. Turnulețe și ultimul nivel al casei în care a locuit fostul bulibașă Mihai Nicolae, zis „Benga”, sunt construite de la bun început fără autorizație. Primarul Nicolae Robu a făcut un apel, în această săptămână, la proprietari. „Să facă dovadă de bună credință măcar în ceasul al 12-lea. Nu am nicio ezitare în a acționa de pe poziții de forță, dar sper să nu ajungem acolo. Ne trebuie însă o sentință, nu putem așa, oricum. Nu se poate direct cu buldozerele, suntem într-un stat de drept, în care nimeni nu poate să intervină într-o astfel de manieră”, declara edilul.

Între timp, proprietara imobilului a venit la primărie, fiind convocată la o discuție la Direcția de Urbanism. „Doamna Rădulescu a spus că nu este dispusă să desființeze turnulețele în mod amiabil, pentru că ele există de foarte multă vreme. A spus că, dacă timp de 25 de ani, nimeni nu a fost deranjat, nu înțelege de ce sunt eu deranjat. I s-a pus în vedere că nu există autorizație, dar și-a păstrat poziția și prin urmare vom recurge la instanțele de judecată și sperăm ca într-un timp cât mai scurt să obținem sentința”, a spus, vineri, Nicolae Robu. „Nu sunt de acord cu intevențiile în forță, dar nu trebuie să ezităm să le folosim, dacă nu merge cu frumosul”, a conchis edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

10 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

13 ore ago

Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția

România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la…

14 ore ago

Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la…

14 ore ago

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul…

16 ore ago

Weekend rece în toată țara. În Banat vor fi valori pozitive

Iarnă în toată puterea cuvântului în țară. În Banat însă, vremea va fi mai blândă…

16 ore ago