Muzeul Satului Bănățean are, din această săptămână, 25 de gospodării. Ultima dintre ele provine din Chizătău și a fost deschisă pentru public vineri, spre încântarea președintelui CJ Timiș. Titu Bojin și-a adus aminte cum era în copilărie și cum mergea cu calul la șiruit.
Gospodăria din Chizătău cuprinde două case de locuit, una de la mijlocul secolului al XIX-lea, cu pereți de lemn lipiți cu lut la interior și exterior. Cea de-a doua clădire este construită la începutul secolului al XX-lea și este din lemn. Ambele au fost donate, acum doi ani, Muzeului Satului Bănățean de Doru Bot. „Clădirea veche este construită în 1859 și a fost înscrisă în lista anexă cu monumentele istorice. Am găsit de cuviință că e bine să nu dispară. A fost casa unor vecini și eu am cumpărat-o”, spune timișeanul.
Titu Bojin, președintele CJ Timiș, instituția în subordinea căreia se află Muzeul Satului, s-a declarat foarte încântat de noua achiziție. „Lucrurile încep să lege. Muzeul Satului este o zonă tot mai frumoasă, cu tot mai multe exponate. Sunt tot mai mulți cei care donează diverse obiecte. Mulţumesc familiei Bot că a donat această gospodărie”, a spus Bojin. O dată ajuns în casa de la Chizătău, președintele CJ Timiș a devenit nostalgic. A fost ca și cum ar fi făcut o călătorie în timp. „Sunt de la sat şi nu pot să mă dezic. Când vezi articolele, începi să-ţi aduci aminte şi denumirile vechi, pe care, nemaifolosindu-le, începi să le și uiţi. Vorbeşti de răstarniţă (scândurile de la marginea patului, lateralul patului, capul patului – n.r.), de dolaf (dulap –n.r.) sau vălău (vas pentru adăpat animalele – n.r.)… Sunt lucruri de care îmi aduc aminte de copilărie. Lucram în gospodărie şi eu şi eram lângă cal, ţineam de căpăstru ca să poată să şiruie (să taie ierburile– n.r.), să nu dăm aşa mult cu sapa”, a povestit social-democratul.
A fost ultima zi de lucru la Muzeul Satului Bănățean pentru Claudiu Ilaș. De luni, acesta intră în pâine la Muzeul Banatului, unde a fost singur candidat la concursul pentru ocuparea funcției de director. Ilaș, fiul primarului PSD Lugoj, va face rocada cu jurnalistul Dan Radosav, consilierul lui Titu Bojin, care va fi instalat interimar la Muzeul Satului. În ultimele luni, Radosav a fost interimar la Muzeul Banatului.
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…
Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…
La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…
Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…