Fara patos si istericale despre „Cazul RCM Timisoara”

Ultima echipă de club din Timișoara care făcea performanță a părăsit cursa pentru câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv de campioană a României. Asta, după o semifinală mai mult decât dubioasă, șase jucători timișoreni (din care cinci titulari) fiind nevoiți să vadă meciul din tribune, după ce carnetele lor de joc au fost rupte. Așa cum se știe, au urmat reacții dure din partea politicienilor locali, înfierări dure la adresa federației, lozinci patriotarde ieftine, patos și chiar istericale.

Cu riscul de a-mi atrage o grămadă de înjurături, încerc să fac o abordare dintr-o altă perspectivă a celor întâmplate sâmbătă la meciul de rugby RCM Timișoara – Farul Constanța, dar și unor evenimente care au precedat acest deznodământ. E foarte adevărat, e frustrant să nu poți folosi cinci titulari de bază într-un meci capital. Dar la fel de adevărat este faptul că arbitrii și observatorii au aplicat doar regulamentul și nimic mai mult. Poate nu în spiritul lui, dar în mod cert în litera lui. Dacă nu o făceau, constănțenii ar fi făcut contestație și ar fi câștigat. Mă întreb dacă RCM era în situația Farului, iar echipa cu care jucau avea probleme cu carnetele de joc. Ce ar fi făcut? Ar fi spus că totul e OK, hai să jucăm? Mă întreb doar.

Apoi, hai să vedem cine putea rupe filele din carnetele de joc. Au făcut-o constănțenii? Arbitrii? Observatorii? Nu cred. Dacă a fost „sabotaj” cum a urlat primarul Robu, apoi acel sabotaj s-a produs în interiorul clubului. Dublat și de o mare doză de neglijență și superficialitate. S-a ajuns din nou la autovictimizare, la înjurături la adresa „miticilor”. Or, înjurând „miticii” chiar și când aceștia n-au nici o vină, s-ar putea să nu mai avem credibilitate atunci când vom avea dreptate.

Din păcate, întâmplarea de la meciul de sâmbătă este doar vârful aisbergului pentru cele întâmplate în ultimul timp la club. Dacă, în primii ani, RCM Timișoara a fost un adevărat club profesionist, nu știu dacă se poate spune același lucru despre ultimele aproximativ 12 luni, în care au fost schimbați conducători și antrenori care au adus performanță. Se vorbește că și finanțatorul principal Dan Dinu este pregătit să-și facă bagajale, decizie pe care ar fi luat-o cu ceva timp în urmă Apoi nu știu cum se face, pare paradoxal, dar, după implicarea materială mai consistentă a primăriei și CJT la club, rezultatele nu au crescut. Ba dimpotrivă. Fiind bani publici, nu s-au mai chivernisit precum cei privați.

De exemplu, la începutul primăverii, pe banii clubului, amintitul Dinu împreună cu reprezentantul municipalității în Consiliul de Administrație, consilierul PSD Radu Țoancă, au făcut o lungă excursie în Insulele Fiji. Cică în căutare de jucători. Să mă ierte Dumnezeu, dar un samsar de terenuri, precum Țoancă, are acum mână liberă să caute jucători de rugby? Ce legătură are intermedierea vânzărilor de terenuri cu rugby-ul? În paranteză fie spus, tunul imobiliar pe care Țoancă l-a încercat fără succes la Giarmata (relatat în deBanat) l-a avut drept beneficiar pe același Dinu.

Apoi, am asistat la o campanie de marketing și promovare a echipei, cu mari accente de circotecă. E bun marketingul la un club sportiv, chiar am reproșat celor de la Poli că nu se ocupă de această latură. Dar marketing la un club sportiv înseamnă să mergi prin școli, licee sau universități, ca să promovezi sportul în cauză. nu la mall sau în saloane de coafură, așa cum au făcut rugbiștii. Din sportivi, au ajuns personaje mondene. Echipa a fost „vândută” publicitar asemănător detergenților. Au filmat clipuri publicitare luni la rândul. Au adoptat imediat orice maimuțăreală la modă. Au fost printre primii care au dansat „Happy” pe străzile Timișoarei. Și-au turnat găleți cu gheață în cap, pe modelul Ice Bucket, o chestiune umanitară în SUA, ajunsă o maimuțăreală jalnică în România. (Dar noi, românii, știm să compromitem orice, așa că nu e de mirarea). Au participat la tot felul de acțiuni prin Iulius Mall, făcând reclamă acestuia.

În acest timp, jocul de pe teren avea de suferit. Hai s-o spunem pe cea dreapta, RCM Timișoara s-a bucurat de cel mai mare buget dintre echipele din campionatul de rugby. De la distanță. Dar au intervenit superficialitatea, autosuficiența, circul, de unde s-a ajuns unde s-a ajuns. În cazul în care echipa era completă, foarte probabil, RCM învingea Constanța. Dar nu știu dacă mai reușea să treacă și de Baia Mare în finală, echipă cu care pierduse în campionat. S-o fi gândit cineva că e mai bine să părăsim campionatul cu circ, decât învinși în finală pe teren?