Dracula: Povestea nespusă (critică de film)

Titlul original: Dracula Untold
Gen: Acțiune | Horror | Dramă | Fantastic
Regizor: Gary Shore
Actori: Luke Evans, Sarah Gadon, Diarmaid Murtagh, Dominic Cooper, Charles Dance

Cum necum, debutantul regizor Gary Shore face un film bunicel, deși – trebuie spus asta -, fimul nu este nici istoric și nici un film cu vampiri. E ceva la mijloc. Un fantasy ce folosește elemente tolkiene combinate cu fascinația occidentalului simplu pentru Transilvania și Contele Dracula (prinț în acest fllm). S-a tot remarcat confuzia din film unde Vlad Draculea este prinț de Transilvania (nu a existat nicodată un astfel de titlu, Transilvania a fost principat) și nu Principe de Valahia. Însă, să fim onești, Valahia nu înseamnă ceva notabil pentru publicul occidental, pe când Transilvania, da. Confuzie, neconfuzie, câteva elemente istorice există: Vlad s-a născut la Sighișoara, a fost dat Înaltei Porți, unde a crescut, a avut o pasiune nebună pentru trasul în țeapă etc. etc. Oricum, faima de „țepar” i-au dat-o nobilii transilvăneni nu otomanii. Când i-a tras în țeapă pe negustorii brașoveni a devenit el personaj negativ, cât timp se distra cu turcaleții era mare apărător al creștinătății (lucru spus exagerat și în film cum că niciodată otomanii nu au cucerit o capitală europeană, dar București, Sofia, Atena, Tirana ce naiba sunt?).

În film avem câțiva actori binecunoscuți din filmele și serialele fantastice. Luke Evans, Prințul Dracula, este Bard în The Hobbit, fiul lui Girion posesorul Săgeții Negre, singura capabilă să-l omoare pe dragonul Smaug. Dominic Cooper (sultanul Mehmed) este maestrul în arta vânării vampirilor din Abraham Lincoln: Vampire Hunter, cel ce-l îndrumă pe tânărul Abraham (vă puteți închipui ce film istoric e și ăsta, o fantezie oameni buni, o fantezie). Maestrul vampirilor este interpretat de Charles Dance nimeni altul decât Tywin Lannister din Game of Trones. Canadianca Sarah Gadon este mai puțin cunoscută, dar până și ea a avut un mic rol într-un fantasy: The Amazing Spider-Man 2 (2014). Iar Îngeraș (pronunția în engleză este de nepronunțat) a jucat și el în Game of Trones. Ca să vezi, o echipă întreagă de fantastici.

Nu actorii sunt problema în acest film, cât regia și scenariul. Drama lui Vlad este prea puțin exploatată, regizorul a vrut prea mult să ofere scene incredibile, fantastice și epopeice fără să insiste prea mult pe persoana lui Vlad. Celelalte caractere din film sunt doar schițate. Turcii sunt prezentați ca fiind fără număr (ca în baladele românești: câtă frunză și câtă iarbă) pe când transilvănenii cu nume slave (transilvănenii până la unire aveau în principal nume latine pentru ca ungurii să nu le poată maghiariza) erau și nu prea erau. Măcar în „300” aveam treisute de spartani și știam o treabă. Practic nimic nu e dus până la capăt, relația romantică este consumată rapid, luptele deși epopeice sunt scurte și anonime, întâlnirea lui Vlad cu Maestrul Vampirilor e ceva mai lucrată, dar tot nu suficient, etc etc.

Și câte se putea face! Numai uitați-vă la marșul otomanilor cu cârpe la ochi printr-un canion îngust. Am crezut că va urma La Rovine. Se putea insista mai mult pe groaza turcilor, pe frica dusă la paroxism față de un ceva care le-a omorât 1000 de oameni fără să fie văzut sau simțit.

Filmul face impresia unui episod pilot dintr-un serial. Introduce toate personajele, ne explică intriga și lasă pe următoarele episoade dezvoltarea acțiunii. Cine știe, poate chiar e primul dintr-o serie, mai ales că finalul este deschis oricărei interpretări.

Una peste alta, filmul merită văzut în cinema. Are secvențe de luptă bine regizate (dar scurte) și chiar una lacrimogenă și cam dubioasă (soția cade lung dintr-un turn fără ca eroul nostru să poată face ceva, în fine până la urmă face ceva, îi bea sângele devenind nemuritor). Mi-a plăcut și altarul din Mănăstirea Cozia, o combinație bizantino-catolică în care călugării erau îmbrăcați după moda din „Numele trandafirului”.