Categories: Alegeri

Grindeanu: Ponta va castiga la Timisoara in ambele tururi

Social-democrații din Timiș sunt foarte optimiști și cred că, la Timișoara, Victor Ponta îl va „bate” pe Klaus Iohannis la o diferență de aproximativ zece procente, în ambele tururi. Sorin Grindeanu, șeful PSD Timișoara, nu pare să aibă emoții în această privință.

Cu tot scandalul din ultima săptămână, de după ce președintele Traian Băsescu a afirmat că Victor Ponta a fost ofițer acoperit, PSD-iștii din Timiș nu își fac probleme și sunt convinși că actualul premier va ajunge președinte. Și încă destul de ușor. „PSD, Victor Ponta, va câştiga şi primul tur, şi al doilea tur în Timişoara. Eu cred că va fi şi în primul tur, şi în al doilea o diferenţă de opt şi zece procente faţă de următorul clasat. În primul tur, între Victor Ponta şi al doilea clasat, şi în al doilea între cei doi finalişti, cu Victor Ponta pe primul loc. Rămâne să vedem dacă avem dreptate, şi eu cred că avem. Targetul e la nivel de judeţ. Targetul la nivel de judeţ este să câştigăm alegerile în turul doi”, spune Sorin Grindeanu, președintele PSD Timiș. Ținta partidului la aceste alegeri a fost dezvăluită anterior de deputatul Florică Bîrsășteanu. Acesta a spus că PSD vizează câștigarea alegerilor prezidențiale la Timișoara, ceea ce ar fi o premieră pentru social-democrați. „Nu am fost niciodată pe primul loc la alegeri pentru președinte în Timișoara, nici măcar atunci când în turul al doilea a fost Vadim Tudor. Dar credem că timișorenii nu pot fi păcăliți de gașca aliniată în spatele lui Iohannis”, afirma Bîrsășteanu.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

15 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

16 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

18 ore ago