Categories: Social

Reciclatul a devenit mai usor! Harta interactiva ca sa stiti unde sa aruncati gunoiul

Zilnic, timișorenii aruncă de-a valma hârtie, carton sau sticlă, deși aceste materiale ar putea să fie reciclate. Chiar dacă ar vrea să facă asta, oamenilor le era destul de greu să obțină informații despre locurile unde pot unde se pot arunca, organizat, aceste deșeuri. Asta până acum, când a apărut o hartă interactivă.

Harta interactivă vine în ajutorul nostru prin identificarea foarte ușoară a locurilor special amenajate pentru reciclarea hârtiei și cartonului, respectiv a sticlei, pe raza municipiului Timișoara și a Dumbrăviței. Acestea aparțin de Retim și sunt mereu prezentate sub forma unor liste din care nu înțelegi mare lucru… Dar ce bine arată ele pe hartă! Acum știi exact unde sunt localizate aceste «clopote» pentru reciclare: cele albastre pentru hârtie și carton, iar cele verzi pentru sticlă”, spun realizatorii hărții. Astfel, cu un simplu click, puteți ști exact unde să duceți, ambalate separat, deșeurile de hârtie, carton sau sticlă. Cei care accesează harta au acces și la opțiunea care calculează care este cel mai apropiat punct de reciclare, dar și distanța pe care trebuie s-o parcurgă. Tot aici se găsesc și mai multe informații despre procesul de reciclare. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

13 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

14 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

18 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

18 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

18 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

19 ore ago