Categories: Alegeri

Amenzi de pana la 10.000 de lei, la alegeri! Se poate face si inchisoare

Amenzile pentru nereguli in procesul de votare pot ajunge la 10.000 de lei. Se sancționează vânzarea de băuturi alcoolice, purtarea de însemne electorale, dar și… neaplicarea abțidildului cu mențiunea „votat” pe cartea de identitate a alegătorului. Președintele secției de votare are atribuții pe o rază de 500 de metri în afara acesteia.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice, dar durata suspendării nu poate depăşi o oră. În acest interval, urnele, ştampilele, buletinele de vot şi celelalte documente şi materiale ale biroului electoral al secţiei de votare vor rămâne sub pază permanentă. În timpul suspendării nu poate părăsi, în același timp, sala de votare mai mult de jumătate din numărul membrilor biroului electoral al secţiei de votare.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Atribuţiile acestuia se întind şi în afara localului de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 m. Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, persoanelor însărcinate cu menţinerea ordinii, persoanelor acreditate şi operatorilor de sondaj să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală. Amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei.

În ziua votării, între orele 7 şi 21 sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare. Se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 lei înscrierea unui alegător în mai multe liste electorale, înscrierea în liste sau tabele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot. Cu aceeaşi amendă se sancţionează neaplicarea pe actul de identitate a ştampilei cu menţiunea „votat” sau a timbrului autocolant, după caz, precum şi reţinerea actului de identitate, fără motive întemeiate, de către membrii biroului electoral al secţiei de votare.

Refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi este sancţionat cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei. Aceeaşi amendă este prevăzută pentru persoanele care, în ziua votării, comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, precum şi continuarea propagandei electorale după încheierea acesteiat.

Pentru ce se poate face închisoare:
– Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor Biroului Electoral al secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea unor drepturi.
– Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu de a alege este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
– Promiterea sau oferirea de bani pentru a vota sau nu un candidat duce tot după gratii, pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani.
– Votul multiplu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
– Utilizarea unei cărţi de identitate nule sau false ori a unui buletin de vot fals = închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă…

58 de minute ago

Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital

Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un…

8 ore ago

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara…

9 ore ago

Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș

La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului…

12 ore ago

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în…

12 ore ago