Interstellar (cronică de film)

De la Odiseea Spațială 2001 (2001: A Space Odyssey) a lui Stanley Kubrick nu am mai văzut o asemenea reușită în domeniul filmelor SF. La fel ca în O odisee spațială și în Interstellar omenirea se află față în față cu o entitate extraterestră ce depășeste cu mult, atât tehnic cât și mental, omenirea. Dacă în Odisee avem o prismă ce acționează prin sugestie asupra creierului și conștiinței umane (mai bine explicată în roman), în Interstellar prisma este înlocuită de un tesseract, un hyper cub cu patru dimensiuni, prin intermediul căruia Cooper acționează asupra trecutului, timpul fiind o dimensiune palpabilă. Este interesant procedeul vizual prin care se realizează această acțiune. Diferența uriașă între cele două filme este că în primul nu știm cine a făcut prismele, pe când în Interstellar Cooper ne oferă o explicație fascinantă.

Dar până la întâlnirea lui Cooper cu tesseractul avem o poveste clasic postapocaliptică, cu o omenire supranumeroasă, pe cale de extincție datorită schimbărilor climaterice violente (furtuni de nisip) și a unei mane distrugătoare. În această lume muncile mecanice par a fi făcute de roboți, cumva îmi aduce aminte de Blade Runner, mai ales când Murph îi spune cu o voce tremurată lui Coop să lase drona să zboare pentru ca nu a făcut nimic rău. Cooper jucat de oscarizatul Matthew McConaughey (pentru rolul principal în Dallas Buyers Club) este un fost pilot la NASA, acum, împotriva dorinței și visurilor lui, un fermier undeva pe continentul american. Alături de el este fiul Tom, fiica Murph și socru Donald jucat de neobositul John Lithgow, nominalizat de două ori la Oscar.

Întreaga societate umană este pe cale de disoluție, școlile nu mai pregătesc ingineri, tehnica este considerată responsabilă de această situație, sunt negate explorările spațiale cum ar fi asolenizarea, oamenii fiind mult mai preocupați de propria supraviețuire într-o lume de coșmar. Într-o întâlnire simbol dintre Cooper și direcțiunea școlii unde învață copii, toate aceste lucruri ne sunt prezentate. Aflăm și că lipsa unei aparaturi medicale elementare a dus la moartea soției lui Cooper. Acest amănunt ne ajută să înțelegem relația specială cu Murph, fiica sa de zece ani, relație care ocupă locul principal în prima parte a filmului. Parte considerată de mulți ca fiind plicticoasă, iar istericalele lui Murph mult exagerate. Nu aș spune asta. Murph are un loc central în poveste, iar fantoma ei va face legătura între începutul și sfârșitul filmului.

Filmul capătă vigoare o dată ce echipa lui Cooper formată din Brand (Anne Hathaway), Doyle (Wes Bentley), Romilly (David Gyasi) și TARS (voce Bill Irwin) un robot de ultimă generație (TARS mi-a adus aminte de R2-D2 din Star Wars, la fel ca R2-D2 și acesta empatizează cu oamenii având chiar o setare de umor, e inginer și un brav camarad pe care te poți baza la greu), pornesc în marea aventură a găsirii unei noi planete pentru omenire. Coop spune ceva de genul „ne-am născut pe Pământ, dar nu suntem sortiți să murim aici” (Mankind was born on Earth. It was never meant to die here.). O echipă ce pare desprinsă dintr-un film de aventuri galactice, dintr-o space opera, ceva mai realistă, fără ratoni vorbitori sau alte ființe ciudate.

Căutarea planetei ideale are ceva din poveștile copilăriei, cu întâlniri neașteptate, provocări și obstacole urieșești de depăsit. În final, lucrurile se vor așeza cum nu se poate mai bine. Nu intru în amănunte pentru a nu răpi din frumusețea filmului. Totuși voi remarca ce a spus Brand, aproximativ: „răul nu există în natură, el este adus și purtat peste tot de oameni”, după cum se va vedea are multă dreptate.

Ce aș remarca la minusuri. Slaba relație dintre Cooper și restul echipajului, dar mai ales între Coop și Brand, nu există o chimie, o atracție, deși un dialog interesant are loc între cei doi cu referite la iubire „Love is the one thing that transcends time and space.”, idee ce se repetă la sfârșit când, în hypercub fiind, Coop îi spune lui TARS că va comunica cu Murph folosind dragostea (printre altele). Sigur nu ne puteam aștepta la o nouă relație gen Gravity, dar totuși.

Christopher Nolan a reușit să facă un film SF de referință. Un film despre sacrificiu, despre umanitate, despre dragoste și despre misterul explorării spațiale. Este un film în care amatorii de Science Fiction vor regăsi idei din 2001: O odisee spațială, Star Wars, Blade Runner, Alien și multe altele. Filmul introduce cel puțin un nou tip de personaj: TARS robotul glumeț și pregătit să se sacrifice pentru omenire, un opus a lui HAL 9000, dezvoltă idei tratate superficial în alte filme cum ar fi călătoria în spațiu-timp și efectele ei asupra oamenilor, gravitația și extrema varietate a posibilelor planete țintă pentru colonizare (terraformare).

de Daniel TIMARIU