Categories: Timp liber

Seara de folk cu Ada Milea, la Daos

Iubitorii de folk vor avea parte de o surpriză plăcută spre finalul săptămânii. Joi, 13 noiembrie, pe scena din clubul Daos va urca Ada Milea. Alături de ea se va afla și Bobo Burlăcianu, unul dintre membrii formației Fără Zahăr.

Cei care vor să se bucure de un concert bun, cu cele mai frumoase melodii ale Adei Milea, sunt așteptați, joi, în Daos. Pe scenă se va afla și Bobo Burlăcianu, de la Fără Zahăr. De asemenea, Anca Hanu și Cristi Rigman ar putea să ajungă la Timișoara, dar prezența celor doi încă nu a fost confirmată pentru acest concert. Ada Milea este îndrăgită de publicul din toate colțurile țării încă de la începutul carierei sale. Ea s-a dedicat mai întâi teatrului, fiind actriță la Teatrul Național din Târgul Mureș. Apoi a devenit artist independent, dar nu a pierdut legătura cu lumea teatrului. Ada Milea a realizată coloana sonoră pentru diferite producții, inclusiv pentru câteva piese ale Teatrului Național din Timișoara. Primul album de studio al Adei Milea a fost lansat în anul 1997, iar de atunci a mai scos pe piață alte zece albume. Cel mai recent a fost „The Island”, lansat în 2011. Evenimentul din Daos va începe la ora 21.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

O oră ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

2 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

2 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

2 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

3 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

4 ore ago