Categories: Economic

Aeroportul Timisoara a fost redeschis, cursele au fost reluate

Traficul aerian se desfășoară în conditii de iarnă la Aeroportul International Timișoara, dar zborurile au fost reluate. Unele curse mai pot înregistra totuși întârzieri din cauza operațiunilor de degivrare și anti-givrare, respectiv deszăpezire.

Zborurile de la Timișoar aau fost afectate, luni dimineață, de condițiile meteo nefavorabile. Abia spre prânz, pentru o scurtă perioadă de timp, vântul a scăzut din intensitate, astfel încât aterizarea și decolarea aeronavelor a fost posibilă. Astfel, cborul companiei Lufthansa LH 1663 a decolat la 11,43, cu cinci ore întârziere, iar urmatorul zbor LH1658/9 pe relația Munchen – Timisoara- Munchen a operat normal cu aterizare. Luni mai sunt programate următoarele zboruri: la ora 17 a decolat, cu trei ore întârziere, cursa Wizzair spre Roma; cursa Tarom ROT 607/8 pe relatia București–Timișoara-București, aterizare programată la 18.35 și decolare din Timisoara la ora 19.10; zborul W6 3563 către Barcelona, cu decolare la ora 19,50, în loc de 15.50, precum și zborul W6 3543 către Frankfurt, decolare la ora 22, în loc de 18,35. „Unele zboruri mai pot înregistra întârzieri din cauza operațiunilor de degivrare si anti-givrare, precum și din cauza operațiunilor de deszăpezire. Angajații aeroportului continuă activitățile de curățare a pistei și a căilor de rulare, pentru desfășurarea traficului aerian în cele mai bune condiții”, transmit reprezentanții aeroportului. Informații in timp real despre situația zborurilor pot fi găsite aici.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago